Surpriză: Clujul nu a fost nicio clipă o variantă pentru Campionatul European de Gimnastică

Surpriză: Clujul nu a fost nicio clipă o variantă pentru Campionatul European de Gimnastică
Preşedintele Federaţiei Române de Gimnastică, Adrian Stoica, susţine că a înaintat Uniunii Europene de Gimnastică un singur oraş când a candidat pentru Europenele din 2017: Bucureşti. La Cluj se vorbea că Sala Polivalentă ar fi fost a doua opţiune.

Preşedintele Federaţiei Române de Gimnastică (FRG), Adrian Stoica, s-a arătat şocat de arestarea pentru luare de mită a primarului capitalei. Sorin Oprescu ar fi trebuit să se întâlnească luna aceasta cu preşedintele Uniunii Europene de Gimnastică (UEG), Georges Guelzec, pentru a discuta despre stadiul construirii unei Săli Polivalente la Bucureşti. Într-un interviu acordat gsp.ro, Stoica a dat impresia că, după arestarea lui Oprescu, vrea să renunţe la competiţie.

"O să-i transmit că aici, la București, lucrurile s-au complicat și că dacă doresc să desemneze o altă gazdă pentru Europene să o facă. Eu nu mai pot să continui acest demers în aceste condiții nebune", a declarat Stoica.

ZIUA de CLUJ l-a contactat pe preşedintele FRG, care în urmă cu o lună a fost la Cluj, a vizitat Sala Polivalentă şi i-a spus primarului că va aduce Campionatul European în Ardeal. „M-a sunat o doamnă jurnalistă, dar nu am spus că renunţ la competiţie", a spus Stoica. Acesta a recunoscut, însă, că nu s-a gândit serios că acest Campionat European ar putea ajunge în inima Transilvaniei: „Clujul nu a existat ca variantă. Când candidezi, nu poţi merge cu variante, pari neserios. Am dorit să organizăm competiţia la Bucureşti".

Stoica a spus că şansele ca întrecerea europeană de gimnastică să vină la Cluj au crescut. „Vom discuta să relocăm competiţie. După părerea mea, şansele să venim la Cluj au crescut. Depinde de Uniunea Europeană, pentru că decizia se va lua în Comitetul Executiv al UEG, dar ne vom mişca şi noi să avem susţinere", a spus preşedintele FRG.

Întrebat despre infrastructura de la Cluj, şeful federaţiei de gimnastică a spus că există unele probleme. „Sala de încălzire este mai mică decât ar fi nevoie. Vom încerca să intrăm demixat, fetele când sunt întreceri de fete şi băieţii când sunt probe de băieţi. Avem şi sala Horia Demian pentru antrenamente. Competiţia durează cam 10 zile: joi-vineri vin oficialităţile, competiţia ţine o săptămână, iar duminică-luni se pleacă. Ne-am interesat, Clujul are hoteluri destule, are aeroport, din punctul acesta de vedere nu există nicio problemă", a spus Adrian Stoica.

Pe site-ul UEG scrie că Bucureştiul va organiza Campionatele Europene de gimnastică de 2017 şi, subliniat, că Nadia va fi prezentă. Prima ediţie a Campionatelor Europene de gimnastică a avut loc chiar în România, în 1957. Atunci, competiţia s-a desfăşurat în Sala Floreasca din capitală.

 

Comenteaza