Surpriză în Cupa României. U-BT Cluj-Napoca, eliminată în sferturile de finală
- Scris de Ziua de Cluj
- 12 Feb 2025, 18:53
- Sport
- Ascultă știrea

Formația antrenată de Mihai Silvășan a pierdut în fața celor de la CSO Voluntari, scor 101-95.
Încă de la început, partida de la Oradea a fost una echilibrată. Cele două formații au mers umăr la umăr timp de minute bune, iar diferența nu a fost mai mare de două posesii. Așadar, la capătul a 10 minute intense, scorul era 23-22 în favoarea ilfovenilor.
În primele secvențe ale sfertului secund situația de pe parchet a fost aceeași, însă CSO Voluntari a reușit să se distanțeze la 9 puncte, grație unei eficiențe sporite de la mare distanță, dar și a lipsei de răspuns a clujenilor. Abia după ce MIhai Silvășan a cerut time-out, "studenții" și-au revenit, au redus din ecart, iar la pauză conduceau cu 46-44, grație unui coș de la mijlocul terenul reușit de Simpson "pe sirenă".
După revenirea de la vestiare echilibrul din primul sfert s-a întors pe parchet, dar imediat ilfovenii au profitat din nou de precizia aruncărilor de la mare distanță, iar după un parțial de 11-2, diferența a crescut la una formată din două cifre. Baschetbaliștii de la U-BT au forțat revenirea, dar cu 10 minute înainte de final, CSO Voluntari conducea cu 81-66.
Conștienți de miza partidei, jucătorii campioanei României au apăsat accelerația în cel de-al patrulea sfert și au încercat din răsputeri să reducă din ecartul considerabil de pe tabelă. "Studenții" au reușit să se apropie la doar 4 puncte, însă aproape imediat ilfovenii au ajuns la +12, cu doar două minute rămase până la final. Încercarea s-a dovedit a fi prea mare pentru clujeni, care au fost eliminați din Cupa României, după un eșec, scor 101-95.
Cel mai bun marcator al echipei clujene a fost Zavier Simpson (22 de puncte, 8 pase decisive), urmat de Mihai Măciucă (15 puncte, 2 recuperări) și Zach Hankins (14 puncte, 8 recuperări).