Tavi şi Sisi, out! "U" se desparte de şase jucători

Tavi şi Sisi, out!
Universitatea Cluj a anunţat că renunţă la şase jucători, dintre care trei erau titulari.

Maximilian Nicu, Octavian Abrudan, Ronald Gercaliu, Rodrigo Menezes, Marius Ene şi Zsolt Szilagyi nu vor mai evolua din sezonul viitor pentru alb-negri. Unele nume apar în mod surprinzător pe "lista neagră": Max Nicu şi Ronald Gercaliu deveniseră titulari, primul marcând goluri care au contribuit la salvarea de la retrogradare a clujenilor, iar Tavi Abrudan a fost printre jucătorii care au evoluat meci de meci, ba chiar a fost căpitanul echipei atunci când a absentat Bucşa. Abrudan este crescut de Universitatea şi a jucat pentru alb-negri în mai multe perioade.

"Aflaţi la final de contract, cinci dintre jucătorii care au îmbrăcat tricoul alb-negru în campionatul recent încheiat se vor despărţi de Universitatea Cluj.

Clubul nostru le mulţumeşte lui Maximilian Nicu, Octavian Abrudan, Ronald Gercaliu, Rodrigo Menezes şi Marius Ene pentru contribuţia pe care au avut-o la îndeplinirea obiectivului şi pentru devotamentul pe care l-au arătat faţă de club în perioada în care au purtat tricoul cu „U” pe piept. Le urăm succes în carieră!

Mulţumim! Obrigado! Danke!" este comunicatul de pe site-ul oficial al clubului.

 

Comenteaza