Teja s-a răzbunat

Teja s-a răzbunat
Dat afară în toamnă de la Universitatea, Mihai Teja nu a ratat sâmbătă şansa de a se răzbuna pe fostul său club.

Când îţi pui prea multe speranţe în ceva, rişti să se aleagă praful. Aşa a făcut şi tehnicianul lui "U", George Ogăraru, care a sperat să repare sâmbătă ce a stricat etapa trecută, cu ASA. Şi nu a reparat nimic: Universitatea a pierdut cu acelaşi scor de neprezentare. Pentru celălalt antrenor, Mihai Teja, era momentul revanşei, după ce fusese îndepărtat de la Cluj fără motiv.

Clujenii puteau începe meciul ca o mare echipă. În minutul 4, Castillion a rămas singur cu Naumovski, dar a ales cea mai nefericită soluţie şi scorul a rămas egal. Atât a avut Clujul: startul. Şi în prima parte, şi în a doua. În rest, a pedalat în gol şi a greşit penibil. În minutul 28, bunăoară, Bambara a vrut să conducă mingea în afara terenului, însă Elhamed i-a furat-o, iar Bilinski a deschis scorul, de lângă un Skvorc aerian. Dinamo a controlat meciul şi a înşirat ocazii, dar a punctat din nou abia după pauză. Era minutul 68 când Lazăr s-a trezit singur pe un spaţiu uriaş lăsat neacoperit de fundaşii centrali clujeni şi a şutat elegant, la vinclu.

De la 0-2, Universitatea a fost doar cu echipamentul pe teren. Jucătorii nu au mai sperat la nimic, iar acest lucru s-a văzut din plin. Bambara şi-a încheiat reprezentaţia cu o eliminare, după o intrare neglijentă la Grigore, iar în final a picat - în logica desfăşurării meciului - şi al treilea gol, înscris de Bilinski din careu. Polonezul a făcut ca răzbunarea lui Teja să fie completă.

"Mă bucur că am câştigat, mai ales că am făcut-o în faţa lui "U" Cluj, echipa unde am debutat ca antrenor principal. Mă bucur că băieţii nu au irosit şansele, puteam să batem şi mai clar. Avem un lot bun, cei mai buni dintre ei vor intra în primul 11. Eu cred că George Ogăraru e un antrenor tânăr, trebuie să i se dea încredere. Nu se poate face performanţă de pe o zi pe alta, lumea trebuie să înţeleagă", a spus Mihai Teja, după fluierul final.

Dinamo - "U" Cluj 3-0
Marcatori: Bilinski 28, 90+2, Lazăr 68
Dinamo: Naumovski - Fai, Nedelcearu (46 Machado), Bunoza, S. Filip - Grigore (79 Cristescu), Elhamed - D. Rotariu (61 Alexe), M. Niculae, V. Lazăr - Bilinski. Antrenor: Mihai Teja.
Universitatea Cluj: Veselovsky - Ciupe, Skvorc, Neag, Bambara - Costin (78 Daniel Martins), van den Broek - Zijler (62 Morar), Ceppelini, Kovacs (36 Calcan). Antrenor: George Ogăraru.
Arbitru: Marcel Bîrsan.
Eliminat: Bambara (72)

 

Etichete
Comenteaza