Teja speră în evitarea retrogradării, Jovanovic vrea în Europa

Teja speră în evitarea retrogradării, Jovanovic vrea în Europa
Universitatea Cluj şi-a prezentat două din noile achiziţii, Petar Jovanovic şi Raul Costin. Cei doi fotbalişti şi tehnicianul echipei au vorbit depsre obiectivele echipei.

Antrenorul "Şepcilor Roşii", Mihai Teja, contrar zvonurilor din ultima perioadă şi dorinţelor unor jucători, e de părere că echipa condusă de el are ca obiectiv în primul rând salvarea de la retrogradare.

"Îmi pare bine că m-am reîntors la Universitatea după un sezon greu. Continuitatea pentru mine e cel mai important lucru. Cred că numai prin continuitate poţi să atingi anumite performanţe. Mă simt bine la Universitatea Cluj şi sunt bucuros că am mai rămas aici, sper, un an de zile. Îmi doresc foarte mult să reuşim împreună cu suporterii, să vină mai mulţi suporteri la stadion şi prin jocul nostru să creăm o emulaţie în jurul acestei echipe. Cred că jucătorii care au venit au calitate, au valoare şi pot să se adapteze destul de repede.  Eu cred că obiectivul echipei este în primul rând salvarea de la retrogradare. Ne dorim să câştigăm fiecare meci şi să jucăm cât mai bine de la meci la meci. Jucătorii sunt mai entuziasmaţi, mie îmi place să nu îmi fac iluzii pentru că ştiu pri ce am trecut anul trecut. Nu trebuie să ne aruncăm cu cuvinte mari, cu Europa, cu Champions League. Ar trebui prima dată să demonstrăm că suntem o echipă bună şi după aceea să vorbim de obiective atât de mari", a declarat Mihai Teja.

Petar Jovanovic vrea în cupele europene

Petar Jovanovic, una din noile achiziţii ale "studenţilor", a vorbit despre obiectivul său personal la Universitatea:

"Sunt foarte bucuros că am semnat cu "U" Cluj. Ştiu că în acest sezon toată lumea aşteaptă foarte mult de la noi. Vom face tot posibilul să prindem Europa sezonul acesta. Obiectivul meu personal este să ne calificăm în Europa", a spus Petar Jovanovic.

"E o mare onoare pentur mine de a juca la această echipă,de tradiţie în fotbalul românesc, cu un stadion frumos şi nişte suporteri minunaţi. Am foat foarte bucuros când am fost contactat de staful administrativ să mă alătur acestei echipe. A fost singura echipă cu care am discutat şi am fost de acord la primul telefon, în primul rând datorită patronului ambiţios, unui antrenor care este foarte tânăr şi fanilor. Părerea despre suporteri mi-am format-o mai demumlt. Am jucat contra lor şi am observat ce se întâmplă aici", a completat Raul Costin.

Tânărul antrenor al Universităţii a vorbit şi despre o posibilă plecare la Steaua. "Am fost foarte aproape de a ajunge la Steaua, dar în primul rând am avut contract cu Universitatea şi mi s-a prelungit automat încă un an de zile. A fost o tentaţie mare, dar mie îmi place să fiu corect faţă de oamenii cu care am lucrat şi faţă de Universitatea Cluj care mi-a dat o şansă. Vreua să continui cu Universitatea Cluj şi să facem lucruri măreţe aici chiar dacă şi Steaua e o echipă mare, eu vreau împreună cu Universitatea să devenim o echipă puternică. Din punct de vedere moral, în viaţă vreau să fiu vertical."

Teja şi-a exprimat şi dorinţa de a intra în istoria "Şepcilor Roşii":

"Îmi doresc să câştigăm trofee cu Universitatea Cluj. Cu atât mai mult că are un singur trofeu în istorie, îmi doresc să fac parted in istoria Universităţii şi să câştig trofee. Sunt cele trei puse în joc. Sper să câştigăm unul dintre ele."

Mihai Teja mai aşteaptă doi, trei jucători: un fundaş stânga, un mijlocaş stânga şi un mijlocaş dreapta.

Ema Dolha şi Adrian Borza nu mai fac parte din planurile Universităţii.

Lotul lărgit va avea în jur de 26 - 27 de jucători.

Comenteaza