Tempesta, pe locul 12 în prima zi a raliului din Yalta, speră să urce în clasament în următoarele 2 zile

Tempesta, pe locul 12 în prima zi a raliului din Yalta, speră să urce în clasament în următoarele 2 zile
Pilotul clujean Marco Tempestini se află pe poziţia secundă în clasamentul Cupei Europei de Est după prima zi a Prime Yalta Rally, de astăzi, din Ucraina.

Competiţia este a patra etapă din sezonul din acest an a Intercontinental Rally Challenge iar Tempesta şi copilotul Dorin Pulpea a terminat prima zi pe locul 12 în clasamentul general.

Mâine şi sâmbătă raliul din Yalta, care astăzi a avut loc chiar pe străzile oraşului, se va disputa pe probele pe care Tempestini le cunoaşte din sezoanele trecute, astfel că acesta se declară convins că va urca mai multe poziţii în clasamentul general. „Mâine vom fi pe probleme pe care le cunoaştem, aşa încât sperăm să mai scadă ecartul, dar oricum suntem în target pentru ceea ce ne-am propus să facem", a declarat Tempesta într-un comunicat de presă.


Vineri raliul programează şase probe speciale în lungime de 137,52 kilometri, iar sâmbătă au loc alte şase probe, în distanţă de 116,74 kilometri.

Etichete
Comenteaza