Terenul de pe Cluj Arena se prezintă în condiții excelente: "Avem cel mai bun gazon din România. Îi felicit pe cei de la Consiliul Județean”

Terenul de pe Cluj Arena se prezintă în condiții excelente: "Avem cel mai bun gazon din România. Îi felicit pe cei de la Consiliul Județean”
| Foto: facebook.com/AlinTise

Radu Constantea, președintele Universității Cluj, a vorbit despre starea terenului pe care evoluează echipa din Superligă.

În condițiile în care iarna nu s-a încheiat încă, multe formații din prima ligă întâmpină probleme serioase cu suprafețele de joc. Nu este și cazul gazonului de pe Cluj Arena, care se prezintă foarte bine, în ciuda temperaturilor scăzute.

Radu Constantea, președintele Universității Cluj, a lăudat autoritățile locale pentru modul în care se prezintă terenul și susține că suprafața de joc de pe Cluj Arena e cea mai bună din țară.

"La Cluj nu sunt probleme, nu a nins deloc. Terenul este foarte bun. Cred că, la ora actuală, avem cel mai bun gazon din România. Îi felicit pe cei de la Consiliul Județean și pe cei de la Cluj Arena, lucrurile stau foarte bine aici. Nici nu am avut probleme cu vremea în ultimele zile", a transmis Radu Constantea, conform Digisport.

Următorul meci care se va disputa pe Cluj Arena este cel dintre Universitatea și Oțelul Galați, programat vineri, 27 februarie, de la 20:00.

Comenteaza