Tim Câmpeanu: „Sunt bine. Era groaznic să nu mai joc fotbal!"

Fostul atacant va putea încălţa din nou un pantof de sport. A scăpat de verdictul crud al amputării.

E unul din momentele neplăcute ale profesiei de ziarist. Luni seară, Remus Câmpeanu anunţase în emisiunea „Fără Fileu", de la Realitatea FM Cluj, că nepotului său, fostul mare atacant Septimiu Câmpeanu (55 de ani), i s-ar putea amputa degetul mare de la piciorul drept. O veste groaznică pentru oricine, nu doar pentru un fost fotbalist. Tim, aşa cum îl ştiu suporterii şi prietenii, locuieşte în Germania din 1988. L-am prins la birou, a ieşit pentru câteva minute să povestim. Timbrul vocii semăna izbitor cu al lui Remus Câmpeanu. Emoţiile reporterului au dispărut în faţa unui interlocutor cald şi sincer. Tracul a fost înlocuit de bucuria veştii primite.

Domnule Septimiu Câmpeanu, ce mai ştiţi despre Universitatea Cluj?
Prea multe nu ştiu, mă mai informez pe internet. De fiecare dată când sun în România, întreb de „U". Anul trecut m-au bucurat rezultatele Universităţii, a făcut o figură frumoasă. Anul acesta, nu a mai repetat prestaţia, dar sper să se menţină prima ligă.

„Au vrut să-mi taie piciorul"

Am primit o veste proastă de la unchiul dumneavoastră, Remus Câmpeanu. Mi-a spus că există riscul să vi se amputeze degetul mare de la piciorul drept. E chiar aşa de grav?
Au vrut chiar să-mi taie piciorul de la gleznă în jos. În ianuarie, eram în spital la Düsseldorf şi doctorii mi-au spus că trebuie să-mi amputeze piciorul. Am refuzat, le-am zis că vreau să mai continui tratamentul, poate că am noroc. Şi am avut.

Să înţeleg că sunteţi bine acum?
Acum e în regulă. Peste două săptămâni voi putea să încalţ din nou un pantof de sport. Acum port o gheată ortopedică, mai mare cu patru numere.

Ce s-a întâmplat? Cum a apărut rana?
Acum doi ani, după un meci de fotbal cu „bătrânii", m-am trezit cu o infecţie a degetului mare de la piciorul drept. Mi-a ieşit unghia. Asta n-ar fi fost o problemă, eram obişnuit de când eram jucător, când schimbam unghiile ca şosetele. Grav era că rana nu se mai închidea, fiindcă eu am probleme cu circulaţia sângelui. Înainte mi se vedea osul din deget, medicii au fost nevoiţi să-l taie. Am stat şi în spital două luni. Zilnic urmam tratamentul prescris de doctori, luam medicamente care să-mi subţieze sângele, zilnic eram pansat. Săptămânal mergeam să-mi chiureteze rana. Acum se pare că s-a închis.

Mă bucur că ne daţi o veste bună.
A fost o perioadă dificilă, am şi doi câini pe care trebuia să-i scot la plimbare (râde).

Cum a luat două note de 10 la română

Era chiar piciorul cu care aţi înscris de zeci de ori pentru Universitatea Cluj.
Poate că m-au blestemat portarii! (râde). Acesta a fost ţelul meu în ultimii doi ani, să pot să mai încalţ un pantof de sport. Ar fi fost groaznic să nu pot să mai lovesc balonul!

Ce meci vă vine prima dată în minte când vă gândiţi la Universitatea Cluj? Poate e greu să-l alegeţi.
Asta e foarte uşor. Eram încă elev la Liceul Racoviţă, unde aveam un profesor foarte sever la limba română, pe domnul Cucu, care era şi un mare susţinător al Universităţii. Mi-a spus că, dacă dau un gol în meciul cu Farul, îmi dă o notă de 10. Asta era o performanţă extraordinară, nici un elev nu avea 10 la română. "Dar dacă dau două goluri?", l-am întrebat. Mi-a răspuns că, dacă dau două goluri, îmi dă un 10 în oral, şi un 10 la extemporal. Am câştigat meciul cu Farul cu 4-2 şi am marcat două goluri, unul cu capul, celălalt după ce i-am driblat pe toţi. Luni am primit două note de 10. A venit şi directorul liceului, domnul Vlad, să vadă cine este elevul care are două note de 10 la română.

Suporterii îşi amintesc execuţiile dumneavoastră din lovituri libere. Care era secretul?
Îmi conveneau loviturile libere unde zidul stătea la 6-7 metri sau chiar la 5 metri. Aveam simţul mingii, trăgeam mai bine când era zid. La Universitatea am jucat cu numărul 7 şi cu numărul 10.

De ce aţi refuzat să antrenaţi Universitatea? Aţi fost ofertat în 2009.
A fost doar o discuţie, nu s-a ajuns la detalii. Ar fi însemnat să renunţ la slujba mea din Germania, să las tot ce am aici.

A refuzat elicopterul Scorniceştiului

Unde lucraţi?
Sunt contabil şef la Centru de Îngrijire a Oamenilor în Vârstă.

Aţi absolvit Geologia. Cum aţi ajuns contabil?
Şi pe mine m-a surprins, se pare că sunt apreciat, dacă lucrez contabil de 10 ani. Mă duce mintea, la matematică am fost la olimpiadă. Tata a fost contabil şef la Carbochim, am moştenit ceva de la el.

De ce aţi ales să plecaţi în 1988 în Germania?
Soţia mea era foarte bolnavă. A avut cancer, iar medicii i-au dat doar câteva luni. Am renunţat la tot şi am plecat. Nu regret, a fost foarte greu. Trebuia să încercăm şi a meritat efortul. Oricum ar fi meritat. Dacă nu era soţia bolnavă, aş fi rămas la Cluj. Eram tot pe la „U" acum, undeva pe terenurile de antrenament.

Care e povestea transferului la Steaua din 1982? Au fost presiuni?
Am avut foarte multe oferte ca fotbalist, cea a Stelei a fost ce mai atractivă, juca un fotbal de viitor. Antrenorul Andrei Sepci mi-a spus „Tim, un jucător trebuie să schimbe măcar o dată în viaţă echipa". Am plecat de bună voie şi nesilit de nimeni la Steaua. Probleme am avut când am vrut să mă întorc la Cluj.

De ce?
Bărbulescu a dorit să mă transfere la Scorniceşti, a şi anunţat în ziar mutarea. Am stat patru ore în audienţă la Ilie Ceauşescu, ministrul Apărării. I-am spus că mai bine mă sinucid decât să merg la Scorniceşti. Patru ore am stat. Ba mă chema înăuntru, ba mă lăsa să aştept. Oferta Scorniceştiului era foarte bună. Mi-au oferit o Dacie, un ARO, o casă în Scorniceşti. Mai mult, aveam dreptul la un zbor săptămânal la Cluj, cu elicopterul. Până la urmă l-am convins pe Ilie Ceauşescu.

Veţi reveni în fotbal?
Acum nu mai lucrez la Fortuna Düsseldorf, unde am antrenat mulţi ani. Vreau să iau o echipă de amatori, să am o muncă mai lejeră. Oricum, nu pot să trăiesc fără fotbal.

12 ani

a jucat Tim Câmpeanu la Universitatea Cluj. La Steaua a evoluat în perioada 1982-1984. 7

96 goluri

a înscris Tim pentru „U". 7

4 selecţii

în echipa naţională are Tim Câmpeanu, reuşind să înscrie un gol. 7

„O veste forte bună!"

Remus Câmpeanu, fostul jucător şi preşedinte al lui „U", unchiul lui Tim, a răsuflat uşurat la aflarea veştii că nepotul său nu mai are probleme de sănătate. „Vă mulţumesc! Mi-aţi dat o veste foarte bună", a spus Remus Câmpeanu, vizibil emoţionat.