Toni Petrea mai așteaptă 4 sau 5 jucători. Ce spune despre Niță și Omrani

Toni Petrea mai așteaptă 4 sau 5 jucători. Ce spune despre Niță și Omrani
| Foto: FC Universitatea Cluj

Antrenorul Universității Cluj speră să aibă cât mai repede un lot și mai numeros la dispoziție.

Deși noul sezon din Superligă a început deja, Toni Petrea mai așteaptă întăriri. Tehnicianul își dorește un lot numeros și speră ca în curând să aibă la dispoziție noi jucători, în special în centrul apărării și în atac.

"Ne dorim să fim dublați pe posturi. Mi-aș dori să avem mai mulți jucători, încă 4 sau 5. Cu siguranță vom mai aduce, dar trebuie să fie cineva de valoare. Am analizat diverse variante, dar nu putem lua o decizie de pe o zi pe alta. Cred că mai degrabă vor fi jucători din străinătate", a spus Petrea.

Tehnicianul a oferit detalii de la negocierile cu Florin Niță și susține că după ce tratativele au intrat în impas, nu mai există șanse ca internaționalul român să se alăture "studenților".

"Au fost câteva discuții, am aflat că el a devenit jucător liber. Nu suntem nemulțumiți de portarii pe care îi avem, dar se ivise o oportunitate. Nu s-a ajuns la o înțelegere, așa că totul s-a anulat. Eu nu am discutat cu el, doar conducerea. El ne-a fost propus, dar până la urmă nu s-a întâmplat nimic", a explicat antrenorul.

În ceea ce îl privește pe Billel Omrani, Toni Petrea a dezvăluit că nu a discutat cu cei din conducere despre atacant și nu s-a pus vredoată problema unor negocieri între Universitatea Cluj și jucătorul în vârstă de 30 de ani.

"Aud doar a doua oară despre așa ceva. Nu am vorbit cu cei din conducere despre presupusul său transfer. Nu se pune problema la momentul actual. Nu știu cine a lansat așa ceva", a spus tehnicianul.

Comenteaza