Toți ochii pe Blănuță. O formație se interesează de golgheterul Universității Cluj
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 16:24
- Sport
- Ascultă știrea
Atacantul împrumutat de liderul Superligii de la FC U Craiova 1948 e dorit în Israel.
Ajuns la Universitatea Cluj drept soluție U21, Vladislav Blănuță a impresionat sub comanda lui Ioan Ovidiu Sabău și este cel mai bun marcator al echipei care conduce clasamentul Superligii. Evoluțiile sale nu au trecut neobservate, iar atacantul a atras atenția mai multor cluburi.
După ce a refuzat FCSB, Blănuță a intrat pe lista unei alte formații. Potrivit presei din Israel, tânărul jucător este în atenția celor de la Maccabi Haifa, ocupanta locului al treilea în campionat.
Rămâne de văzut cum se va soluționa situația atacantului care a marcat 9 goluri și a oferit două pase decisive în 21 de apariții.
Atacantul Universității Cluj a intrat în atenția selecționerului
Pe lângă interesul pe care îl atrage din partea altor formații, Vladislav Blănuță a intrat și în atenția selecționerului Mircea Lucescu. Dezvăluirea a fost făcută de Ioan Ovidiu Sabău, care a anunțat că atacantul, dar și Alex Chipciu și Iulian Cristea se află pe radarul echipei naționale.
Până la debutul pentru reprezentativa de seniori, Blănuță este o piesă importantă a selecționatei de tineret, alături de care are șanse mari să evolueze la EURO 2025.