Transfer la "U"-BT: a venit un jucător cu energie

Transfer la
"U"-BT a transferat un internaţional român care vine de la Energia Târgu Jiu.

Adrian Guţoaia este, începând de miercuri, jucător al echipei "U"-BT Cluj. Baschetbalistul a efectuat deja primul antrenament împreună cu noii săi coechipieri.

Guţoaia are 26 de ani, 1,98 metri înălțime, evoluează pe poziţia de extremă şi a mai jucat în carieră la CSM Oradea, Energia Târgu Jiu, Steaua Bucureşti, CSU Asesoft Ploieşti și Gaz Metan Mediaş. A câştigat Cupa României (2013), respectiv un titlu de campion (2014), având o altă finală de campionat disputată (2011).

"Am venit la Cluj cu gândul de a face performanţă, "U"-Banca Transilvania este o echipă care, prin brandul şi tradiţia ei, se gândeşte numai la performanţă. Acesta este principalul meu obiectiv, de a face performanţă la Cluj, de a ajunge pe cele mai înainte trepte ale campionatului, ale Cupei României. Am rămas într-o relaţie bună cu cei de la Energia, cu staff-ul, cu antrenorii, jucătorii şi fanii. Este o circumstanţă care nu ţine de noi, una care ne-a fost nefavorabilă. Sper să se rezolve cât mai repede situaţia la Târgu Jiu. Din punct de vedere profesional am avut o relaţie extraordinară, am reuşit o treabă extraordinară. Îmi pare rău ca nu am reuşit să ne ducem treaba până la capăt", a declarat Guţoaia.

 

Comenteaza