Transylvania Open 2024. Ana Bogdan o învinge pe Alycia Parks și se califică în turul secund

Transylvania Open 2024. Ana Bogdan o învinge pe Alycia Parks și se califică în turul secund
| Foto: ZIUA de Cluj

Favorită 8 a turneului și, tototdată, favorita publicului clujean, românca s-a impus în două seturi, scor 7-5, 7-5. 

Sfertfinalistă anul trecut, Ana Bogdan speră ca cel puțin să egaleze performanța din 2023. Chiar și așa, meciul cu Alycia Parks a început complicat, jucătoarea din Statele Unite ale Americii având un start lansat.

Loviturile puternice trimise de Parks i-au pus probleme în mai multe rânduri româncei, însă Ana Bogdan și-a menținut calmul. Pe fondul unor nemulțumiri legate de arbitraj, sportiva americană a avut o cădere mentală, favorita publicului a profitat și și-a adjudecat primul set, scor 7-5.

Ana Bogdan părea să fie în controlul partidei și a ajuns repede la 4-0. Totuși, Parks a avut o răbufnire și a reușit să egaleze la 5, când românca servea pentru meci. În cele din urmă, favorita 8 a turneului avea să câștige și setul secund cu 7-5 și să se califice în turul următor.

Pe tabloul de dublu, perechea Lechemia/Nicholls a trecut în două seturi de cuplul Gamiz/Siskova, scor 6-4, 6-3.

Ultimul meci al zilei pe terenul central din BT Arena este cel dintre favorita 1 a turneului de la Cluj-Napoca, Arantxa Rus și Greet Minnen.

Comenteaza