Trei cazuri pozitive de COVID-19 la “U” NTT DATA Cluj. Voleibalistele nu vor participa la turneul de la Bacău
- Scris de Ionuţ Grindean
- 05 Noi 2020, 12:55
- Sport
- Ascultă știrea
DSP Cluj nu și-a dat acordul ca formația clujeană să participe la turneul care va avea loc la finalul acestei săptămâni.
După ce a înregistrat un succes și o înfrângere la turneul de la Târgoviște, “U” NTT DATA Cluj nu va putea participa la cel de-al doilea turneu al Diviziei A1.
În cadrul lotului echipei clujene au fost despitate trei cazuri pozitive de COVID-19.
DSP Cluj nu și-a dat acordul pentru participarea “studentelor” la competiția de la Bacău, unde “U” NTT DATA Cluj urma să se dueleze cu FC Argeș și CS Știința Bacău.
Conform regulamentului campionatului, echipele care nu se prezintă la o competiție din cauza îmbolnăvirilor cu coronavirus vor pierde meciurile cu 3-0.