Trei dintr-o lovitură pentru CFR Cluj. Cadu anunță pe ce poziții sosesc întăriri

Trei dintr-o lovitură pentru CFR Cluj. Cadu anunță pe ce poziții sosesc întăriri
| Foto: captura video

Directorul sportiv al clubului din Gruia susține că antrenorul va beneficia de trei noi jucători cât mai curând.

După ce Nelu Varga a anunțat întăriri, Cadu a confirmat spusele patronului și a dezvăluit și pe ce poziții urmează să sosească jucători în Gruia. Portughezul susține că sub comanda lui Antonio Folha vor ajunge doi fundași centrali și un mijlocaș.

Totuși, actele cu cei trei fotbaliști nu sunt încă semnate, însă între sportivi și oficialii CFR-ului există un acord solid, astfel că mutările vor fi oficializate cât mai repede.

"Am închis deja cu trei jucători și urmează să ajungă în cantonament în cursul zilei de miercuri. Doi fundași centrali și un mijlocaș central. Nu am semnat oficial, dar suntem înțeleși. Mai sunt variante, să vedem ce va fi. Deocamdată, ne-am înțeles cu cei trei.

Legat de Anderson Ceara, nu știu nimic. Este un fotbalist foarte bun, dar, până acum, nu a semnat cu CFR. Legat de jucătorul de la Mondial, da, este din naționala din Iordaniei, dar până acum nu am închis cu el", a explicat Cadu, conform Digisport.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .