Trei jucători de la CFR Cluj, convocați la „națională”, unul dintre ei în premieră. Vezi lotul pentru meciurile cu Israel şi Kosovo
- Scris de Ziua de Cluj
- 03 Sep 2023, 13:36
- Sport
- Ascultă știrea
Selecţionerul echipei naţionale de fotbal, Edward Iordănescu, a convocat 26 de jucători pentru meciurile cu Israelul şi Kosovo, din preliminariile EURO 2024, iar pe această listă se regăsesc și trei jucători de la CFR Cluj.
Pe lista celor convocați pentru meciurile cu Israelu şi Kosovo, din preliminariile EURO 2024 se regăsesc și trei jucători de la CFR Cluj, unul dintre ei, convocat în premieră la echipa „națională”.
„Ne aflăm în faţa unui moment important în drumul nostru spre EURO 2024. Meciurile cu Israel şi Kosovo reprezintă o şansă mare de a lua o opţiune serioasă de calificare. E o oportunitate pe care am câştigat-o luptând în meciurile de până acum şi de care trebuie să profităm, trebuie să abordăm aceste partide cu determinare şi concentrare maxime! Avem şansa reală de a reveni la Campionatul European după 8 ani de zile'', a afirmat Iordănescu, într-un comunicat.
România va juca pe 9 septembrie cu Israelul, iar pe 12 septembrie cu România - Kosovo, ambele pe Arena Naţională din Capitală, de la ora 21.45.
Trei CFR-iști, convocați pentru meciurile cu Israel și Kosovo
Selecţionerul Edward Iordănescu a convocat un lot format din 26 de jucători:
portari: Horaţiu Moldovan (FC Rapid 1923, 3/0), Ştefan Târnovanu (FCSB, 1/0), Marian Aioani (Farul Constanţa, 0/0);
fundaşi: Andrei Raţiu (Rayo Vallecano/Spania, 11/1), Cristian Manea (CFR Cluj, 23/2), Andrei Burcă (Al-Okhdood/Arabia Saudită, 19/1), Adrian Rus (Pafos/Cipru, 17/1), Radu Drăguşin (Genoa/Italia, 7/0), Bogdan Racoviţan (Rakow Czestochowa/Polonia, debutant), Mario Camora (CFR Cluj, 10/0), Nicuşor Bancu (Universitatea Craiova, 28/2);
mijlocaşi: Vladimir Screciu (Universitatea Craiova, 1/0), Tudor Băluţă (Farul Constanţa, 12/0), Marius Marin (Pisa/Italia, 11/0), Darius Olaru (FCSB, 11/0), Alexandru Cicâldău (Konyaspor/Turcia, 30/4), Nicolae Stanciu (Wuhan Three Towns/China, 60/12), Răzvan Marin (Empoli/Italia, 46/2), Deian Sorescu (Rakow Czestochowa/Polonia, 12/0), Olimpiu Moruţan (Ankaragucu/Turcia, 9/1), Ianis Hagi (Deportivo Alaves/Spania, 26/2), Florinel Coman (FCSB, 7/0), Valentin Mihăilă (Parma/Italia, 12/3);
atacanţi: George Puşcaş (Genoa/Italia, 36/10), Denis Alibec (Muaither/Qatar, 31/3), Daniel Bîrligea (CFR Cluj, debutant).
„Mesajul meu merge şi către suporterii echipei naţionale. Dragi români, să fim uniţi şi să-i susţinem cu toţii pe jucătorii noştri în aceste meciuri ce ne pot duce atât de aproape de calificare. Haideţi să demonstrăm că suntem o adevărată echipă şi că Luptăm Împreună! Avem nevoie de susţinerea voastră şi cred cu tărie că pe Arena Naţională, cu 50.000 de români în tribună, putem obţine orice ne propunem. Cu încredere, spirit, muncă şi coeziune vom ajunge la EURO 2024!'', a concluzionat Edward Iordănescu.