Trei puncte înainte de pauza internațională. CFR Cluj a câștigat duelul cu FC Botoșani
- Scris de Ionuţ Grindean
- azi, 19:23
- Sport
- Ascultă știrea
Formația antrenată de Marius Șumudică s-a impus pe teren propriu în runda cu numărul 10 din sezonul regulat, scor 3-1.
Încă de la fluierul de start, gazdele, cu debutanții Gelashvili și Omic printre titulari, au încercat să își impună joc. Misiunea a devenit mult mai facilă încă din minutul 5, când Creț a fost eliminat după un fault dur asupra lui Braun. CFR Cluj a continuat să rămână echipa cu inițiativa, însă fără să amenințe serios poarta lui Anestis.
Abia după jumătatea reprizei, situația a fost deblocată de Biliboc, al cărui șut la colțul scurt a scuturat plasa și a deschis scorul (24). Imediat, Cordea l-a lansat excelent pe Drazic, care a preluat scurt și a marcat din apropiere (29).
FC Botoșani nu a reușit să pună probleme în treimea clujeană, iar după cele două goluri situația a revenit la cea din prima parte a jocului. Astfel, CFR Cluj conducea la pauză, scor 2-0.
Partida s-a desfășurat după același scenariu și în repriza secundă. Oaspeții nu au reușit să creeze faze periculoase, în timp ce jocul CFR-ului s-a concentrat în flancul drept, acolo unde Cordea a arătat mare poftă de joc, însă golul l-a ocolit pe fotbalistul gazdelor. Contrar cursului jocului, schimbările celor de la FC Botoșani au dat roade, iar Kovtaliuk a redus din diferență în minutul 68.
"Feroviarii" au răspuns imediat prin Cordea, a cărui execuție a șters bara (72), iar nou-intratul Buș a marcat primul gol de la revenire după o situație bună ratată de Sfait (78). Clujenii nu au mai cedat inițiativa până la final și avea să obțină victoria, scor 3-1.











