Video Tricou special pentru Universitatea Cluj în Cupa României. "Studenții" vor purta pe piept chipul unei legende
- Scris de Ziua de Cluj
- 29 Mar 2024, 14:42
- Sport
- Ascultă știrea

Clubul clujean a prezentat un echipament special pentru jocurile din cea de-a doua competiție internă.
Universitatea Cluj se pregătește să evolueze pentru al doilea an la rând în fazele superioare ale Cupei României, iar clubul a marcat momentul într-un mod special. Elevii lui Ioan Ovidiu Sabău vor ]mbrăca tricouri personalizate cu imaginea lui Andrei Sepci, antrenorul care a condus echipa spre trofeul din 1965.
"Andrei Sepci s-a născut pe 7 noiembrie 1911 în comuna maramureșeană Barnabas. A îmbrăcat tricoul Universității Cluj pentru prima dată în 1932, jucând peste 100 de meciuri în cele cinci sezoane în care a evoluat cu ”U” pe piept.
Cu Andrei Sepci în poartă, Universitatea Cluj a fost vicecampioana României în sezonul 1932/1933, primul desfășurat în sistem devizionar. A urmat și o primă finală de Cupa României chiar în sezonul următor cu Ripensia Timișoara, câștigată de bănățeni.
Evoluțiile de excepție în poarta Universității, unde s-a remarcat prin reflexele uimitare și prin plasamentul fără greșeală, i-au adus un loc în naționala României pentru Balcaniada din 1933, o competiție la care au participat pe lângă naționala noastră Bulgaria, Grecia și Iugoslavia.
Andrei Sepci a fost de netrecut între buturile României, „tricolorii” câștigând toate cele trei partide, 7-0 cu Bulgaria, 1-0 cu Grecia și 5-0 în finala cu Iugoslavia de pe stadionul O.N.E.F.
După ce a părăsit Universitatea Cluj din postura de jucător în 1939, Andrei Sepci a revenit peste 10 ani în inima Ardealului pentru o nouă provocarea, de a antrena „campioana elanurilor nestăvilite”.
În 1965 conduce o echipă a Universității Cluj în care evoluau Cîmpeanu, Ivansuc, Adam, Moguț și Grăjdeanu spre primul și unicul trofeu din istoria clubului. „Șepcile roșii” învingeau Piteștiul lui Dobrin cu 2-1 pe Stadionul „Republicii” din Capitală, iar „studenții” puneau șapca pe Cupă.
Aventura pe banca lui ”U” a continuat cu prezența în Cupa Cupelor. În primul tur, Știința Cluj (denumirea echipei în acea perioadă) trecea fără emoții cu 3-0 la general de austriecii de la Wiener Neustädter SC. Parcursul european se încheia însă odată cu duelul din turul următor cu Atletico Madrid. Spaniolii câștigau cu 2-0 pe „Municipalul” din Cluj și cu 4-0 în capitala Spaniei.
A rămas alături de ”U” chiar și atunci când a părăsit banca tehnică a „șepcilor roșii”, concentrându-și munca în formarea generațiilor următoare de jucători care vor îmbrăca tricoul Universității Cluj. A contribuit la formarea unor generații marcante din istoria clubului nostru", a transmis Universitatea Cluj.