TROFEUL CARPAȚI LA CLUJ. "Tricolorele" au încheiat pe locul 2 ultimul turneu dinaintea Campionatului European

TROFEUL CARPAȚI LA CLUJ.
Naționala de handbal feminin a României a fost învinsă în finală cu 24-29 (12-14) de reprezentativa Ungariei, la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca.

Golurile selecționatei antrenate de Martin Ambros au fost marcate de Melinda Geiger (5), Eliza Buceschi (5), Cristina Zamfir (5), Cristina Florică (2), Laura Chiper (2), Florina Chintoan (1), Aurelia Brădeanu (1), Cristina Laslo (1), Aneta Udriștoiu (1) și Mădălina Zamfirescu (1). Pentru echipa maghiară au marcat Klivinyi (10), Gorbicz (9), Lukacs (3), Erdosi (3), Bodi (2), A. Kovacs (1) și Schatzl (1).

"Tricolorele" au încheiat, astfel, pe locul secund cea de-a 48-a ediția a Trofeului Carpați. Pe trei și patru s-au clasat Olanda, respectiv naționala divizionară a României. În meciul de duminică au evoluat și două handbaliste de la Universitatea Cluj. E vorba de Florina Chintoan și Cristina Laslo.

"Îmi pare rău pentru felul în care ne-am prezentat. Ungaria a meritat victoria, a jucat mai bine şi mai tare. Noi doar atât am putut în momentul de faţă, dar trebuie să privim spre viitor. Cele 16 jucătoare care vor merge la Campionatul European nu sunt încă decise, vom aştepta până în ultimul moment", a spus noul selecționer al României, Martin Ambros, la finalul partidei.

Turneul din acest weekend a însemnat și retragerea Aureliei Brădeanu de la prima reprezentativă. Jucătoarea lui CSM București a obținut două medalii de bronz (Mondialul din 2015, Euro 2010) și una de argint (CM 2005) în cei 17 ani sub "tricolor".

"Sunt compleţită de emoţii şi nu prea îmi găsesc cuvintele acum, cu toate că aş avea multe de spus. Sunt fericită că am trăit 17 ani la echipa naţională, sunt mândră cu tot ce am trăit în această perioadă. Voi merge mai departe şi voi sluji în continuare handbalul românesc. Vă mulţumesc din suflet", a spus handbalista de 37 ani, într-un mesaj adresat publicului spectator.

După ce a văzut multe jucătoare la lucru la Trofeul Carpaţi, Ambros va decide în următoarea perioadă lotul cu care va face deplasarea la turneul final. Campionatul European de handbal feminin se va desfăşura în perioada 4-18 decembrie, în Suedia. România este într-o grupă cu Norvegia, Rusia şi Croaţia. Primul meci este pe 5 decembrie, la Helsingborg, cu Norvegia.

Comenteaza