Turda a fost pe placul "studenților". U-BT a câștigat și a marcat peste 100 de puncte cu BAXI Manresa

Turda a fost pe placul "studenților". U-BT a câștigat și a marcat peste 100 de puncte cu BAXI Manresa
| Foto: u-bt.basketball

Formația pregătită de Mihai Silvășan a obținut cea de-a patra victorie a sezonului în EuroCup, scor 110-86.

Adaugă ZCJ.ro ca sursă preferată în Google

Susținuți din tribune de aproape 3.000 de fani, care au transformat arena din Turda în teren propriu, clujenii au început excelent, cu un parțial de 8-0. U-BT a controlat startul de meci, însă treptat și-a pierdut ritmul, iar oaspeții au profitat. Astfel, după primele 10 minute, diferența era de doar două posesii în favoarea gazdelor, scor 30-24.

Pe fondul unei eficiențe remarcabile de la mare distanță, ibericii au reușit să reducă din ecart și să se apropie periculos de clujeni. Totuși, elevii lui Mihai Silvășan și-au revenit, au reușit să ridice nivelul și au preluat din nou inițiativa. Așadar, la pauză, campioana României conducea, scor 57-41.

După revenirea pe parchet, oaspeții au pus problee serioase și au reușit să reducă semnificativ diferența de pe tabelă. Suporterii au cântat neîncetat la Turda, și-au motivat favoriții, iar "studenții" au revenit. Cu 10 minute înainte de final, gazdele aveau un avantaj de părea confortabil, 82-67.

În cel de-al patrulea sfert nu s-a mai pus vreo secundă problema câștigătoarei. Minutele ce s-au scurs până la final au reprezentat un marș triumfal al campioanei României către un succes entuziasmant în fața celor de la BAXI Manresa, scor 110-86.

Cel mai bun marcator al echipei clujene a fost Trey Woodbury (26 de puncte, 4 pase decisive), urmat de Daron Russell (23 de puncte, 8 pase decisive) și Mitch Creek (14 puncte, două pase decisive), iar Dusan Miletic s-a remarcat cu un double-double (10 puncte, 12 recuperări).

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .