"U" a câştigat lupta cu datoriile către doi foşti jucători

Adrian Popa (foto) şi Bogdan Dolha au solicitat în instanţă primirea unor sume de bani de la Universitatea Cluj, dar Curtea de Apel a dat câştig de cauză clubului.

Popa şi Dolha au solicitat să fie trecuţi la capitolul "salariaţi" în planul de reorganizare, solicitând acordarea a 57.206 lei, respectiv 30.881,42 lei reclamaţi din contractele pe care le aveau în perioada în care au evoluat la "U". Curtea de Apel Cluj le-a respins solicitările, clubul fiind scutit de la plata acestor sume. "Curtea de Apel Cluj s-a pronunţat în privinţa cererilor depuse de foştii jucători ai clubului, Adrian Popa şi Bogdan Dolha, care au solicitat înscrierea în categoria salariaţi, în planul de reorganizare aprobat de Tribunalul Comercial Cluj. Cei doi au formulat contestaţii la tabelul preliminar al creanţelor, în dosarul nr. 106/1285/2013.

Solicitarea lui Adrian Popa de înscriere în categoria „salariaţi" este suspendată printr-o decizie a Curţii de Apel. Jucătorul a fost înscris în categoria creditorilor chirografari cu o cotă de 57.206 lei, cu grad de acoperire 0 prin programul de plăţi al planului de reorganizare aprobat de Tribunalul Comercial Cluj. Tot în urma unei hotărâri, de această dată definitive şi irevocabile, fostul nostru jucător, Bogdan Dolha a fost admis în categoria creditorilor chirografari, cu o creanţă în valoare de 30.881,42 lei, prevăzută cu un grad de acoperire 0% prin programul de plăţi al planului de reorganizere", se arată într-un comunicat postat pe site-ul oficial al clubului, www.universitateacluj.ro.

„E un verdict pe care l-am aşteptat şi care a fost soluţionat în favoarea noastră. Clubul Universitatea Cluj respectă deciziile justiţiei, indiferent care sunt acelea, însă acest verdict demonstrează că noi mergem pe un drum corect şi în conformitate cu prevederile legale pe care ni le-am asumat", a comentat hotărârea Marieta Anastasescu, administratorul judiciar al clubului.

Etichete
Comenteaza