U-BT, victorie fără emoții în duelul cu Steaua din Liga Națională

U-BT, victorie fără emoții în duelul cu Steaua din Liga Națională
| Foto: fiba.basketball

Echipa clujeană a reușit o nouă victorie în campionat, scor 99-74, în fața formației din capitală. 

Partida de sâmbătă din Sala Polivalentă a avut un start modest, cu ambele echipe suferind la capitolul eficiență ofensivă. U-BT a preluat inițiativa și a reușit să se distanțeze repede pe tabelă. După primele 10 minute de joc, scorul era 24-14. Sfertul secund s-a desfășurat după același scenariu. Trio-ul format din Planinic, Tarolis și Ate a contribuit serios în ofensivă, iar clujenii au controlat jocul. Pe finalul perioadei de joc, steliștii au redus din diferență, dar "studenții" au intrat în avantaj la cabine, scor 50-38.

Și la revenirea de la cabine, clujenii au contrat jocul. Steaua a pus probleme în puține momente, iar ofensiva "studenților" a prins o zi mare. Înaintea ultimului sfert, tabela indica 75-60. În ultima parte, baschetbaliștii lui Mihai Silvășan au făcut spectacol pentru fanii prezenți în tribune, iar scorul final a fost 99-74.

Comenteaza