U-BT a ratat șansa unei noi reveniri senzaționale. Clujenii pleacă învinși de la Ierusalim

U-BT a ratat șansa unei noi reveniri senzaționale. Clujenii pleacă învinși de la Ierusalim
| Foto: euroleaguebasketball.net

Formația antrenată de Mihai Silvășan a avut șansa unei victorii mari, dar a pierdut pe terenul liderului Grupei A din EuroCup, scor 114-104.

Jocul din Israel a fost unul echilibrat la început. Cele două formații s-au anihilat reciproc și au mers umăr la umăr timp de minute bune. Diferența de pe tabelă nu a fost nicicând mai mare de o posesie, iar după primele 10 minute Hapoel conducea 22-19.

În sfertul secund situația s-a schimbat, iar gazdele au început cu un parțial de 9-0 și s-au distanțat. U-BT nu a găsit răspuns pentru jocul israelienilor, iar ecartul a devenit din ce în ce mai mare. Ofensiva clujeană nu a fost îndeajuns de productivă, iar la pauză scorul era 48-33 în favoarea liderului Grupei A din EuroCup.

După întoarcerea pe parchet, echilibrul s-a reinstalat, iar Hapoel se bucura de adăpostul unui avantaj confortabil, în timp ce U-BT căuta să reducă prin orice mijloace diferența. Abia pe finalul sfertului, "studenții" au reușit să își pună planul în aplicare, iar înainte de ultimele 10 minute scorul era 71-60.

Încurajați de cele întâmplate, elevii lui Mihai Silvășan au continuat să spere și au forțat revenirea. Intensitatea din defensiva clujeană a fost la un nivel remarcabil, la celălalt panou aruncările au început să intre, iar U-BT a redus ecartul la un singur punct grație unei "triple" a lui Patrick Richard. Câteva secunde mai târziu, căpitanul a fost din nou la înălțime și a egalat la 89. Finalul a fost unul nebun cu un Trey Woobury în zi mare, care a transformat două aruncări libere în ultimele secunde, scorul a devenit 96-96, iar învingătoarea avea să fie stabilită în prelungiri.

Timpul suplimentar le-a aparținut gazdelor, care au arătat ceva mai multă claritate în joc și mai multă precizie. Astfel, U-BT a revenit spectaculos, însă la final clujenii aveau să se vadă învinși de Hapoel Ierusalim, scor 114-104.

Cel mai bun marcator al echipei clujene a fost Trey Woodbury (28 de puncte, 6 pase decisive), urmat de Patrick Richard (19 puncte, 4 pase decisive) și Dusan Miletic (17 puncte, 5 recuperări).

Comenteaza