U-BT, la un pas de semifinalele EuroCup: "Este un sentiment de mândrie să fim din nou aici"
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 16:00
- Sport
- Ascultă știrea
Campioana României se va duela cu Bahcesehir Istanbul, în sferturile de finală ale competiției continentale.
Pentru al treilea sezon consecutiv, U-BT Cluj-Napoca se numără printre cele mai bune opt echipe din EuroCup. "Studenții" sunt la un pas de semifinalele competiției, însă trebuie să învingă în deplasare Bahcesehir Istanbul, pentru a ajunge în "careul de ași" din EurpCup.
În ciuda faptului că cele două formații s-au mai întâlnit de două ori în actuala stagiune, iar turcii s-au impus de fiecare dată, optimismul e la cote înalte în tabăra clujeană, iar antrenorul și jucătorii speră la un succes istoric.
"În primul rând, ne bucurăm să fim în această postură, de a ne lupta pentru un loc în semifinalele EuroCup. Cred eu că atmosfera și chimia echipei sunt foarte bune în acest moment și luăm lucrurile pas cu pas. Am avut un meci greu sâmbătă seara la Podgorica și chiar dacă l-am pierdut, nu cred că a afectat foarte mult moralul echipei. Sunt chiar fericit de felul în care am evoluat în repriza a doua, după un început nu prea bun.
Suntem optimiști, chiar dacă ne-au învins în ambele partide din acest sezon, însă un meci eliminatoriu este cu totul altceva și sper eu că la ora meciului să fim noi aceia care vom fi mai motivați și vom avea intensitatea mai mare și, de ce nu, să facem o surpriză și să câștigăm acest meci. Este un sentiment de mândrie să fim din nou aici, pentru că nu este ușor.
Noi știm câtă muncă este în spate și nu este absolut deloc ușor să ajungi de trei ori consecutiv în sferturile acestei competiții, ținând cont de echipele care au fost eliminate, de ligile din care vin și de bugetele pe care le au. Este cu adevărat o performanță mare pentru noi.
Ne bucurăm, însă nu vrem să ne oprim aici. Avem o șansă chiar bună, zic eu, chiar dacă nu plecăm favoriți în acest meci, însă avem șansa noastră să mergem mai departe și vrem să facem tot ce ține de noi pentru a profita de ea", a declarat antrenorul
"Este un meci uriaș. Să ajungem în semifinalele EuroCup ar fi o realizare incredibilă pentru această echipă. Am luptat tot anul pentru acest moment, așa că abia așteptăm cu toții meciul de marți.
Am avut două meciuri dificile la Podgorica, Buducnost este o echipă foarte fizică, foarte competitivă, dar cred că suntem într-un moment bun și că suntem pregătiți pentru provocarea de marți.
Cele două meciuri cu Buducnost, și chiar și cel cu Steaua Roșie de săptămâna trecută, ne-au ajutat mult. A fost o serie de meciuri tari înainte de acesta, așa că cred că suntem pregătiți", a precizat Jeffery Taylor.
Meciul dintre U-BT Cluj-Napoca și Bahcesehir Istanbul se va disputa marți, de la 18:00.











