U-BT se întăreşte înainte de Supercupă

U-BT se întăreşte înainte de Supercupă
După Vlad Moldoveanu, Alexandar Rasic, Ousmane Barro şi Maxim Pustozvonov, echipa lui Mihai Silvăşan a realizat al cincilea transfer din timpul pauzei competiţionale.

George Toth (24 ani) joacă pe postul de pivot şi înainte să semneze cu U-BT a evoluat pentru BC Timişoara. Baschetbalistul de 2,11 metri înălţime a câştigat Cupa României cu formaţia de pe Bega, în 2015, dar a ieşit şi vicecampion naţional în 2012, cu acelaşi club.

"Am venit la Cluj cu gândul să fac performanţă. Este un pas înainte pentru mine şi îmi doresc să joc constant şi să ajung la lotul naţional. Vin după o lungă perioadă de pauză, în care am semnat cu un club, apoi am ajuns la altul, dar sper să intru în formă cât mai repede", a spus, miercuri, noul elev al lui Silvăşan pentru site-ul oficial al echipei.

Toth este a cincea achiziţie perfectată de "studenţi" în pauza competiţională, după Vlad Moldoveanu, Alexandar Rasic, Ousmane Barro şi Maksym Pustozvonov.

Mihai Silvăşan vede un mare potenţial în baschetbalistul adus de la BC Timişoara: "Ne bucurăm că George a venit la noi. Este un jucător tânăr şi sperăm să fie serios, să muncească şi să ne ajute să ne îndeplinim obiectivele".

U-BT se pregăteşte de primul meci oficial al sezonului. Câştigătoarea Cupei României din stagiunea precedentă va întâlni, joi, CSM Oradea, în deplasare, în cadrul Supercupei la baschet masculin. Meciul va începe la ora 18:00 şi poate fi urmărit în direct la TV pe Digi.

Comenteaza