U-BT, victorie fără emoții. Clujenii au marcat 100 de puncte în fața Petrolului Ploiești

U-BT, victorie fără emoții. Clujenii au marcat 100 de puncte în fața Petrolului Ploiești
| Foto: facebook.com/ubtcluj

Formația pregătită de Mihai Silvășan a învins ultima clasată din Liga Națională scor 100-64.

În fața unei echipe foarte tinere, clujenii și-au intrat rapid în ritm și au pus stăpânire pe joc. Campioana României a avut partida la discreție și și-a mărit constant ecartul de pe tabelă. Așadar, după 10 minute în care nu au întâmpinat vreo problemă, "studenții" conduceau cu 24-10.

Sfertul secund s-a desfășurat după același coordonate. Chiar dacă U-BT a mai redus din turație, iar oaspeții au prins curaj, trupa clujeană s-a descurcat foarte bine. Tinerii jucători ai gazdelor au prins mai multe minute și au profitat de timpul petrecut pe parchet. Astfel, campioana României avea un avantaj confortabil la pauză, scor 49-31.

Așa cum era de așteptat clujenii au continuat să domine și după revenirea de la vestiare. Spre bucuria celor prezenți în BT Arena, U-BT a zburdat pe parchet, iar ecartul a devenit din ce în ce mai consistent. Cu 10 minute înainte de final, clujenii conduceau cu 77-45.

Cel de-al patrulea sfert a reprezentat o simplă formalitate pentru campionii României. Pe final de meci, U-BT a trecut și de barieră celor 100 de puncte, reușind să se impună categoric în fața celor de la CSM Petrolul Ploiești, scor 100-64.

Cel mai bun marcator al echipei clujene a fost Mihai Măciucă (25 de puncte, 5 recuperări), urmat de Radu Cepoi (18 pcunte, 6 pase decisive) și Zach Hankins (16 puncte, 4 recuperări).

Comenteaza