U-BT, victorie în al doilea meci din semifinale. Clujenii au egalat în seria cu CSM Oradea

U-BT, victorie în al doilea meci din semifinale. Clujenii au egalat în seria cu CSM Oradea
| Foto: u-bt.ro

După ce orădenii s-au impus în primul meci, “studenții” au restabilit egalitatea la general și seria semifinală se mută pe terenul “Leilor roșii”.

Startul de meci din Sala Polivalentă a fost unul echilibrat, iar Watson a fost cel mai periculos om la oaspeților, reușind să înscrie primele 10 puncte ale orădenilor. Treptat, U-BT a preluat inițiativa și a profitat de pasa proastă prin care au trecut cei de la CSM. La finalul primelor 10 minute, scorul era 26-21 pentru clujeni. În ce de-a doua perioadă de joc, tot “studenții” s-au aflat la conducerea jocului. Desi oaspeții s-au apropiat în finalul sfertului, scorul pauzei a fost în favoarea echipei lui Mihai Silvășan, scor 48-44.

La revenirea de la cabine, jocul a revenit la echilibrul din primele minute. U-BT a reușit să își conserve avantajul în fața bihorenilor, iar cu 10 minute înainte de final, clujenii conduceau cu 67-60. Baschetbaliștii conduși de Mihai Silvășan au gestionat perfect finalul de meci și au reușit să se impună. Un joc foarte bun la ambele panouri a asigurat victoria clujenilor cu 92-82.

Cel mai bun marcator al “studenților” a fost Alhaji Mohammed, cu 21 de puncte 

Semifinala Ligii Naționale se va muta la Oradea, iar următorul meci al seriei se va disputa sâmbătă, 18 mai.

Comenteaza
Maintained by Burz Agency , a Burzcast company .