„U” Cluj a anunțat data reunirii lotului. Cantonament de 5 stele în Turcia + trei meciuri amicale

„U” Cluj a anunțat data reunirii lotului. Cantonament de 5 stele în Turcia + trei meciuri amicale
| Foto: fcucluj.ro

„Studenții” vor începe pregătirea pentru a doua parte a sezonului pe 3 ianuarie, când este programată plecarea spre Antalya. 

Jucătorii Universității se vor afla în cantonament în localitatea Belek de pe coasta mediterană a Turciei până pe 13 ianuarie.

„Complexul de 5 stele IC Hotels Santai va fi casa „studenților” pentru cele 10 zile de cantonament.

În această perioadă vor fi programate trei jocuri de pregătire:

FC Universitatea Cluj vs Kocaelispor (locul 2 în a doua ligă din Turcia) – 07.01.2024
FC Universitatea Cluj vs Sabail (locul 3 în prima ligă din Azerbaijan) – 12.01.2024

*Echipa noastră va avea parte de un meci de pregătire pe data de 9 ianuarie; adversarul stabilit inițial și-a schimbat programul, așa că echipa adversă va fi aleasă în următoarele zile”, au transmis reprezentanții clubului clujean.

În prima etapă din 2024, ”U” primește vizita celor de la FC Hermannstadt. Partida este programată pentru data de 20 ianuarie.

Comenteaza