"U" Cluj a început sezonul cu o remiză. "Studenții" își mențin seria de invincibilitate în fața campioanei
- Scris de Ziua de Cluj
- 13 Iul 2024, 23:58
- Sport
- Ascultă știrea
Formația pregătită de Ioan Ovidiu Sabău a încheiat la egalitate partida contra celor de la FCSB, scor 1-1, în prima rundă a sezonului regulat al Superligii.
"Studenții" au început greoi jocul, iar lipsa de omogenitate a fost vizbilă încă din primele minute. Căldura și-a spus și ea cuvântul, iar ritmul partidei din capitală nu a fost unul ridicat. Gertmonas a fost cel mai bun om al echipei clujene în prima parte a jocului, reușind să salveze în fața adversarilor, care l-au testat mai mult de la mare distanță.
Elevii lui Ioan Ovidiu Sabău s-au bazat pe contraatacuri, însă au dus greu mingea spre careul advers, iar ultima pasă a fost de cele mai multe ori previzibilă. Astfel, la finalul unei reprize modeste din partea ambelor formații, scorul era 0-0.
Deși jocul de pase al clujenilor a părut mai consistent în startul actului secund, gazdele au marcat rapid prin Miculescu, însă reușita a fost anulată (48). Totuși, două minute mai târziu, Gertmonas avea să fie învins de Musi cu un șut din marginea careului (50). Universitatea Cluj a avansat spre careul advers, iar Bettaieb a obținut un penalty, confirmat cu ajutorul VAR. Nistor și-a asumat răspunderea și a restabilit egalitatea cu un șut puternic (57).
Jocul s-a echilibrat imediat, iar dacă "studenții" păreau mulțumiți cu rezultatul, FCSB a părut neputincioasă. La intrarea în ultimul minut, Ovidiu Bic putea aduce toate punctele la Cluj, însă șutul său a fost blocat de Târnovanu. Așadar, jocul s-a încheiat la egalitate, 1-1, iar Universitatea își păstrează seria fără eșec în fața campioanei.