“U” Cluj a semnat cu unul dintre cei mai buni marcatori români din campionat /„Am venit aici pentru suporteri”

“U” Cluj a semnat cu unul dintre cei mai buni marcatori români din campionat /„Am venit aici pentru suporteri”
| Foto: https://www.facebook.com/FCUCluj

FC Universitatea Cluj a realizat prima mutare pentru noul sezon din Superliga și l-a transferat pe Daniel Popa (27 de ani), unul dintre cei mai buni marcatori români din campionat în sezonul acesta.

”În primul rând am venit aici pentru suporteri. Universitatea are o galerie extraordinară. Am fost convins și de oamenii din conducere, care m-au dorit foarte mult.

Sper ca suporterii să fie alături de noi începând cu noul sezon, să vină în număr cât mai mare la stadion, așa cum o fac de obicei. Îmi doresc mult să ne susțină pentru că vom da totul pentru a face un sezon bun. Scopul meu este să îmi ajut echipa să își îndeplinească obiectivele”, a declarat noul atacant al lui ”U” Cluj, Daniel Popa, citat de fcucluj.ro.

Peste 200 de meciuri în prima ligă și 57 de goluri marcate

Originar din Pietroșița, Daniel Popa a început fotbalul la FCM Târgoviște. La nivelul primei ligi a jucat pentru Chindia Târgoviște, Dinamo și FC Botoșani. În total a strâns 206 partide în Liga 1, marcând 57 de goluri. Cele mai multe reușite au venit în tricoul Chindiei, pentru care a înscris de 39 de ori.

Primul trofeu din carieră

Noul atacant al Universității Cluj a cucerit primul trofeu în sezonul 2016/2017, primul în tricoul celor de la Dinamo București. La finalul acelei stagiuni, Daniel Popa ridica deasupra capului trofeul Cupei Ligii. A contribuit cu trei goluri pe parcursul competiției câștigate de formația din „Ștefan cel Mare”.

Nouă goluri în sezonul 2022/2023

În sezonul recent încheiat, Daniel Popa a fost golgheterul Chindiei Târgoviște, dar și unul dintre cei mai buni marcatori români din Superliga cu 9 goluri marcate. De punctat este faptul că toate 9 goluri înscrise de Daniel Popa au fost din acțiune.

CV-ul lui Daniel Popa:
Nume: Daniel Popa
Data nașterii: 14 iulie 1995
Poziție: Atacant central
Înălțime: 1,86 m
Trofee câștigate: Cupa Ligii (alături de Dinamo în sezonul 2016/2017)
Meciuri în Superliga: 209
Goluri marcate în Superliga: 57
Golgheter al Chindiei Târgoviște în sezonul 2022/2023 cu 9 reușite

Comenteaza