"U" Cluj - CS U Craiova. Sabău așteaptă un nou joc bun al echipei sale: "Trebuie să privim meciul cu încredere și personalitate"
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 16:17
- Sport
- Ascultă știrea

Antrenorul "studenților" speră la o nouă evoluție la cel mai înalt nivel a elevilor săi, precum s-a întâmplat în runda precedentă, împotriva Rapidului.
Învingători în Giulești, clujenii încep returul play-off-ului cu un duel cu CS U Craiova, ce se anunță a fi tensionat după evenimentele recente dintre cele două formații. Ioan Ovidiu Sabău crede că jocul împotriva Rapidului a readus încrederea printre jucătorii săi și așteaptă o nouă evoluție de top.
"Așteptările mele sunt realiste, am încredere că vom fi la nivelul meciului cu Rapid. Echipa e în creștere, au revenit jucători importanți, ne-a revenit pofta de fotbal. Din punct de vedere al formei cred că suntem într-un moment bun. Trebuie să joace ceea ce știu ei mai bine.
Fără greșeli decisive și să blocăm anumiți jucători importanți. Suntem acasă, suntem favoriți, trebuie să privim meciul cu încredere și personalitate. Dacă aș fi fost jucător aș fi așteptat cu multă ambiție sportivă acest joc.
E important să legăm victorii, jucăm acasă, terenul arată bine. E nevoie de determinare și echilibru în astfel de jocuri. Craiova nu arată rău de loc, dar și U Cluj s-a întors la ceea ce era înainte.
După înfrângerea cu Dinamo am crescut mult. Presiunea este pe ambele echipe. E îmbucurător că avem fanii alături de noi și ne susțin necondiționat", a declarat antrenorul.
Jocul dintre Universitatea Cluj și CS U Craiova e programat sâmbătă, 26 aprilie, de la 20:00.