”U” Cluj – Metalurgistul, mai mult decât un meci. Banii de pe bilete vor fi donați lui Coroian
- Scris de Robert Popa
- 14 Noi 2017, 14:50
- Sport
- Ascultă știrea
În vara lui 2015, pe când îi pregătea pe cei de la Cugir, Coroian a suferit un accident vascular cerebral. De atunci, fostul jucător de la CFR și Universitatea Cluj urmează un tratament pentru recuperare extrem de costisitor.
Metalurgistul nu l-a uitat pe "Coro", iar banii încasați pe bilete la meciul cu "Șepcile roșii" îi vor fi donați. Prețul unui tichet va fi de 8 lei.
"Când mă gândesc la «Coro», mă gândesc ca la cineva din familia mea. A fost un șoc pentru mine (ce i s-a întâmplat - n. red.), nu vroiam să accept. Toată lumea îmi spunea că recuperarea va fi grea, dar eu ziceam că într-o lună revine la antrenamente. Am realizat într-un târziu cât de grav este când ni s-a spus: «Acum tot ce putem face e să ne rugăm Lui Dumnezeu».
Am văzut apoi cum Dumnezeu ne-a ascultat rugăciunile tuturor și apărea minune după minune. Cel mai îmbucurător este că recuperarea merge bine, «Coro» este tot mai bine și sunt sigur că dorința imensă pe care o am în inimă, de a schimba pase pe dreptunghiul verde se va împlini curând", a declarat managerul general al Metalurgistului, Bogdan Petric, pentru ziarulunirea.ro.
Metalurgistul Cugir - "U" Cluj se joacă vineri, de la ora 14:00, în etapa a 13-a din Liga a III-a.