"U" Cluj s-a interesat de jucătorul unei adversare din play-out: "Am avut o discuție cu agentul lui"

"U" Cluj s-a interesat de jucătorul unei adversare din play-out: "Am avut o discuție cu agentul lui"
| Foto: fcpetrolul.ro

Clubul clujean a încercat să obțină semnătura unuia dintre mijlocașii apreciați din Superligă.

Aflați pe prima poziție în play-out, "studenții" pregătesc deja sezonul viitor și au pus ochii pe jucătorul unei rivale. Este vorba despre mijlocașul celor de la Petrolul Ploiești, Jair, fotbalist în vârstă de 29 de ani, aflat în ultimele 6 luni de contract.

Interesul Universității Cluj pentru fotbalistul brazilian a fost confirmat de directorul sportiv Gabriel Giurgiu, însă mutarea e încă departe de a fi finalizată.

"Am avut o simplă discuție cu agentul lui, acum vreo trei-patru zile, cu privire la situația jucătorului. Doar am întrebat despre el. Momentan, noi n-am făcut nicio ofertă oficială. Îi expiră contractul la vară, da!", a explicat Gabriel Giurgiu pentru iamsport.ro.

De serviciile jucătorului brazilian se interesează și CS U Craiova, iar trupa care evoluează în play-off e pregătită să îi ofere un salariu mult mai atractiv decât ceea ce ar putea încasa la Universitatea Cluj.

Crescut în Brazilia de Ituano, Jair a mai evoluat de-a lungul carierei în Finlanda, pentru AC Oulu, Ilves și HJK Helsinki. În actualul sezon, mijlocașul a marcat de 7 ori și a oferit 6 pase de gol în cele 31 de meciuri jucate în Superligă.

Comenteaza