"U" Cluj trage cortina peste Liga 3. Abrudan: “Încurajați-ne așa cum doar voi știți să o faceți!”
FC Universitatea Cluj joacă sâmbătă, la ora 19:30, pe Cluj Arena, cu Industria Galda de Jos, în ultimul meci din acest sezon.
“Studenții” au promovat matematic în urmă cu aproape trei săptămâni și mai au de susținut un singur examen, ce-i drept, doar pentru statistici, până să intre oficial în vacanța de vară.
Fundașul central al Universității Cluj, Octavian Abrudan, a vorbit pentru site-ul oficial al clubului despre campionatul care se încheie sâmbătă și despre întâlnirea cu Liga 2, una care se anunță extrem de atractivă datorită cluburilor de tradiție reunite aici.
“Am reușit să ne îndeplinim obiectivul înainte de finalul sezonului, ceea ce este bine și ne dă încredere că suntem pe un drum bun. Cred că în acest an s-a omogenizat echipa, iar relațiile de joc s-au legat mult mai bine. Au trecut deja doi ani de muncă și ne aflăm acolo unde speram să fim când am început acest proiect. Ne bucurăm, dar, în egală măsură, suntem conștienți că la anul se va dori din nou promovarea, de această dată în Liga 1 și vom avea o misiune foarte grea", a spus Octavian Abrudan.
Fundaşul central crede cu tărie că fotbalul ar trebui să se joace pentru suporteri. "Eu sunt norocos că joc la o echipă care are foarte mulți suporteri, care o iubesc necondiționat și o însoțesc în orice ligă ar fi. Mai sunt echipe de acest gen în țară, iar în mod normal ele ar trebui să fie pe prima scenă. Toate aceste formații își vor dori promovarea. Tocmai din acest motiv cred că ne așteaptă un sezon foarte greu, dar și interesant, animat și urmărit”, a declarat Abrudan.
El a făcut un apel la fanii "Şepcilor roşii", înaintea jocului de sâmbătă seară.
“Este ultimul nostru meci în Liga a III-a, îi așteptăm să ne susțină în număr cât mai mare, cum au făcut-o de fiecare dată pe unde am jucat, în județ sau în alte orașe și locuri pitorești din țară. Ei știu cel mai bine cum să facă acest lucru. Partidele de acasă au fost spectaculoase, mai ales în ultima perioadă și sper ca oamenii să plece de la stadion cu un sentiment de bucurie și împlinire după un an al nostru de muncă, dar și al lor, pentru că și ei au meritul de a ne fi încurajat meci de meci”, a adăugat fundașul “Șepcilor roșii”.
Biletele pentru întâlnirea cu Industria Galda de Jos pot fi cumpărate online, de pe www.bilete.ro și costă 10 lei la peluză, 12 lei la Tribuna a II-a, 40 de lei la VIP (Tribuna 1, etajul 3), în timp ce elevii, studenții și pensionarii vor plăti 1,9 lei (Tribuna a II-a, inelul inferior). Ele sunt disponibile la standul FC Universitatea Cluj din Iulius Mall (zilnic, 10:00-22:00), la casa de bilete a Sălii Polivalente, în magazinele Inmedio, Germanos și în oficiile Poștei Române, dar și la Cluj Arena, în ziua partidei.