"U" Cluj vrea revanșa contra celor de la UTA. Sabău: "Trebuie să nu mai facem greșelile pe care le-am făcut"
- Scris de Ziua de Cluj
- 29 Mar 2024, 11:21
- Sport
- Ascultă știrea
Formația clujeană întâlnește echipa în fața căreia a pierdut ultima dată, în urmă cu aproape două luni.
Învinși pe teren propriu de arădeni, scor 1-3, "studenții" au avut parte de o perioadă foarte bună după acel eșec, cu 3 victorii și 4 remize, umbrită doar de ratarea calificării în play-off. La aproape două luni de la acel moment, Universitatea Cluj vrea să își ia revanșa contra celor de la UTA.
Ioan Ovidiu Sabău crede că elevii săi au avut parte de o pregătire bună în perioada de întrerupere a campionatului și așteaptă o evoluție la cel mai înalt nivel din partea echipei.
"Trebuie să găsim acel echilibru de care ai nevoie pentru a câştiga. Ne trebuie încredere, dorință de a lupta pentru obiective. Toate echipele sunt acolo, nimeni nu cedează. Cred ca primul obiectiv trebuie să fie salvarea de la retrogradare, după aceea meciul de baraj.
Trebuie să controlăm mai mult jocul, să nu mai facem greșelile pe care le-am făcut la acel meci pierdut. UTA arată destul de bine, dar și noi. Am avut o săptămână foarte bună, au înțeles la ce capitol nu suntem 100%. A fost benefică acea perioadă și cred ca toți au ajuns la un nivel bun de pregătire.
Vom vedea asta la joc. Dacă aș fi jucător aș aștepta un astfel de joc. Dacă învingeam atunci nu mai depindea de jocul de la Voluntari. A fost un meci în care noi i-am reactivat pe ei. UTA arată bine. Noi trebuie să fim bine ca echipă. Atunci șansele sunt foarte mari", a declarat antrenorul.
Partida dintre Universitatea Cluj și UTA se va disputa sâmbătă, de la 18:00.