"U", de la ultimatum. "Nu înscrieţi echipa, vă luăm marca" + Ofertă tare pentru Sabău

Liderii de grup din Consiliul Local Cluj i-au trimis o scrisoare Marietei Anastasescu.

Liderii de grup din consiliul local i-au trimis joi o scrisoare administratorului judiciar al clubului de fotbal Universitatea, Marieta Anastasescu. Tonul este cuviincios, dar mesajul este clar şi sună a ultimatum: dacă nu înscrie echipa, fie în liga a doua, fie într-a treia, va rămâne fără marca Universitatea şi fără palmares. Aşa cum se ştie, acestea sunt deţinute de primăria clujeană.

"U" Cluj se află în acest moment într-o situaţie mai mult decât dramatică. Numeroşi creditori îi cer falimentul, iar clubul nu are resurse financiare pentru a merge mai departe. Toate negocierile cu posibili investitori s-au terminat nefericit, chiar dacă Marieta Anastasescu încă mai acreditează ideea că ar exista o ofertă din partea unui grup italian. Universitatea mai are doar trei jucători sub contract, care se antrenează cu Marius Popescu în Parcul "Iuliu Haţieganu". Calcan a ajuns la Wilem II, în Olanda, Crişan şi Butean se antrenează cu campioana Astra, Greu şi Cordoş au plecat la Botoşani, iar lista "emigranţilor" este mult mai lungă.

După cum arată lucrurile, devine destul de clar că se va activa proiectul noului "U", pornit de primărie împreună cu universităţile clujene. "Clubul sportiv de drept privat pe care îl înfiinţăm va rămâne fără activitate dacă Universitatea merge mai departe. Şi ne dorim acest lucru. Însă dacă societatea pe acţiuni dă faliment sau dacă echipa nu va fi înscrisă în campionat, am anunţat că suntem pregătiţi să-i retragem marca şi palmaresul. Data limită pe care am înaintat-o este 20 iulie", a declarat, într-o emisiune la radio Realitatea FM, Radu Constantea, cel care s-a ocupat de proiect din partea consiliului local. Echipa alb-negrilor, în spatele căruia se află actualul SA, se poate înscrie în liga secundă până în 15 iulie, iar în liga a treia, până în 20. 

Noul "U" ar urma să aibă un director sportiv foarte cunoscut: Ioan Ovidiu Sabău. Fostul internaţional s-a arătat de mai multă vreme adept al acestui proiect de reconstrucţie de la zero. Din informaţiile noastre, Sabău a primit o ofertă de a ocupa funcţia de director tehnic al Federaţiei Române de Fotbal, din care să coordoneze loturile naţionale, dar a refuzat-o, tocmai pentru a se putea dedica clubului Universitatea. Clubul va avea patru categorii de asociaţi: fondatorii, membrii de onoare (foşti jucători), membrii asociaţi, care ar urma să vină din rândul firmelor interesate să investească la "U" şi reprezentanţii suporterilor, care ar urma să plătească o cotizaţie anuală modică.

Miercuri, consilierii locali au aprobat în unanimitate participarea CL în noul club. Din acţionariat mai fac parte cele şase universităţi clujene, care la rândul lor au dezbătut aderarea la noua organizaţie în senat. Paşii următori pentru parafarea înfiinţării trec pe la notar, unde primarul şi rectorii ar urma să semneze actul de înfiinţare în săptămâna 11-15 iulie, apoi pe la tribunal. E nevoie de asemenea de aprobări de la Ministerul Tineretului şi Sportului, care trebuie să elibereze un certificat de identitate sportivă, şi de la Federația Română de Fotbal, apoi clubul se poate înscrie la Asociaţia Judeţeană de Fotbal Cluj. Radu Constantea a apreciat că toate formalităţile ar trebui să fie terminate într-o lună şi jumătate şi că, probabil, echipa va fi înscrisă în liga a patra, deşi există speranţa că va putea juca în divizia a treia.

„Proiectul porneşte exact de la spiritul Universităţii, de la modul în care clubul a fost creat: de la universităţile clujene. Am decis ca primăria, împreună cu cele şase universităţi, să înfiinţeze un club sportiv de drept privat, pe legea asociaţiilor. Acest club ar urma să primească brandul şi palmaresul, să devină „U", şi să continue din liga a patra, Doamne ajută din liga a treia, dacă nu se vor înscrie destule echipe în acest eşalon şi federaţia va fi de acord. Asta înseamnă că Universitatea va avea continuitate în sezonul viitor, în caz că se pronunţă falimentul. (...) Sunt proceduri care durează şi nu putem aştepta falimentul clubului, pentru că după aceea nu vom mai avea timp să înscriem echipa în campionat", declara Emil Boc, la Realitatea FM Cluj, în luna aprilie.

 

 

Comenteaza