„U" deschide uşa Rapidului spre Liga I

„U
Dumitru Dragomir, preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, a anunţat că în cazul în care „Şepcile roşii" vor primi licenţa la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, atunci şi Rapidul va fi reprimită în prima divizie.

Tribunalul elveţian va audia luni Universitatea în dosarul prin care „Şepcile roşii" cer anularea deciziei administraţiei de licenţiere şi acordarea dreptului de joc în Liga I pentru sezonul viitor. Informaţia a fost confirmată de Ioan Mărginean, administratorul special al clubului. Mărginean a adăugat că şi Rapidul merită, în opinia sa, să continue în Liga I, iar Dumitru Dragomir, preşedintele LPF, a avut şi el o opinie identică.

„Eu sunt invitat la TAS pe data de 1 iulie, ora 14:00, împreună cu avocații și specialiștii în insolvență. Că mergem acum și noi, ca turcii, să explicăm că am trimis la dosar legea română. În mod normal, pe acte, și Rapid trebuie să fie primită în prima ligă, pentru că nu poți tu societate să impui unei judecătorii să te programeze maid evreme", a anunţat Ioan Mărginean la Digisport. De Universitatea Cluj depinde, în foarte mare măsură, şi soarta Rapidului în sezonul viitor. Dumitru Dragomir a admis că în cazul în care „U" primeşte o decizie favorabilă, atunci se va elimina criteriul licenţierii, iar „giuleştenii" vor fi a 18-a echipă care va evolua în campionatul viitor. Cert e, mai spune Dragomir, că în ediţia viitoare de campionat vor exista 18 echipe, şi nu 16 sau 17, aşa cum dorea Mircea Sandu. „Dacă U Cluj ar primi răspuns pozitiv la TAS, mai rămâne un loc. Atunci sigur ar urma criteriul sportiv. Sistemul acesta de licenţiere trebuie să dispară. Suntem singurii proşti din Europa care aplică acest sistem. Am făcut din Viorel Duru cel mai puternic om din fotbalul românesc", a „tunat" Dumitru Dragomir.

Bineînţeles, strategia pusă la cale pentru sezonul viitor a stârnit şi nemulţumiri. Eternul contestatar al ideii de insolvenţă şi necunoscător al legii 85, Florin Prunea, preşedintele Iaşiului, spune că echipa sa trebuie să rămână în prima ligă, deşi s-a clasat pe locul 17 în sezonul trecut, doar Bistriţa fiind mai slabă. „Lucrurile sunt simple, ca și în cazul Rapidului. Societăți falimentate premeditat. Pentru a lăsa în urmă zeci de milioane de euro și după aceea să fie preluate de aceiași patroni de la zero. Ăsta e purul adevăr", a încercat Prunea să-şi etaleze cunoştinţele juridice. Cert e că echipa susţinută din banii Consiliului Local Iaşi are şanse să dispară în cazul în care va ajunge în eşalonul secund. CSMS Iaşi nu are nici o legătură cu Politehnica Iaşi, fiind creată prin mutarea în Copou a Tricolorului Breaza, în urmă cu trei ani.

Chiajna vrea „U" şi Rapid în prima ligă

Primarul Chiajnei, Mircea Minea, a oferit şi el o declaraţie surprinzătoare. Cum există posibilitatea ca în cazul în care „U" să nu ia licenţa, echipa sa, alături de Iaşi, retrogradate pe plan sportiv, să fie reprimite în prima divizie, Minea a declarat că, din punctul său de vedere, locurile vacante în liga I ar trebui oferite celor două echipe de tradiţie. „Noi suntem favoriţi să accedem în Liga 1, dar Universitatea Cluj şi Rapid sunt echipe frumoase, elegante, cu suporteri. Nu e nicio supărare dacă rămân Rapid şi U Cluj în Liga I... le urez succes. Dacă nu îndeplinesc ei criteriile, atunci promovăm noi şi Iaşiul", a spus Minea.
Totuşi, Chiajna nu va rămâne fără fotbal, iar pe stadionul din localitatea ilfoveană va evolua Viitorul Constanţa, începând cu sezonul 2013-2014.

 

Comenteaza