„U”, faţă în faţă cu licenţierea. Cum rezolvă „Şepcile” problema datoriilor către stat şi jucători

„U”, faţă în faţă cu licenţierea. Cum rezolvă „Şepcile” problema datoriilor către stat şi jucători
Termenul pentru plata datoriilor către bugetul de stat şi jucători, obligatorie în obţinerea licenţei, expiră vineri. Starea de insolvenţă aduce, însă, Universităţii un mare avantaj.

Mai sunt două zile până când cele 18 cluburi din Liga I trebuie să ateste că nu au datorii restante către bugetul de stat, foşti sau actuali jucători, angajaţi şi alte cluburi, pentru a obţine licenţa din partea comisiei conduse de Viorel Duru. Universitatea Cluj are de partea sa avantajul stării de insolvenţă care aduce după sine şi îngheţarea tuturor datoriilor începând cu data de 6 februarie. Horia Ţiril, administratorul judiciar al clubului, spune că „Şepcile roşii" n-ar trebui să aibă emoţii în ceea ce priveşte dosarul de licenţiere.

Oficialii „studenţilor" au fost programaţi pe 13 martie pentru susţinerea dosarului de licenţă, în faţa comisiei conduse de Viorel Duru, dar trebuie să rezolve până vineri problema datoriilor. Situaţia Universităţii pare a fi salvată tocmai de starea de insolvenţă în care se regăseşte societatea. Regulamentul comisiei conduse de Duru prevede că până pe 29 martie cluburile trebuie să prezinte dovada că nu au datorii restante la bugetul de stat (aferente salariilor), jucători, antrenori sau alte cluburi, ori să prezinte o dovadă a reeşalonării acestora. În cazul Universităţii, legea insolvenţei acţionează ca şi o dovadă a faptului că datoriile cumulate de către societate sunt îngheţate şi urmează a fi reeşalonate după aprobarea planului de reorganizare, a explicat Horia Ţiril. „Am discutat şi cu domnul Duru situaţia în care ne aflăm, iar şi dânsul a recunoscut că nu s-a mai întâlnit cu un astfel de caz. Practic, pentru a lua licenţa noi trebuie să nu avem o serie de datorii sau, foarte important, să prezentăm documentele care atestă că am reeşalonat respectivele creanţe. Ori, în cazul nostru, legea 85 acţionează tocmai în acest sens. Datoriile, fie ele către bugetul de stat, antrenori, foşti sau actuali jucători, sunt reeşalonate după prezentarea şi aprobarea planului de reorganizare. E aceaşi situaţie ca şi în cazul Rapidului, doar că ei vor avea planul în această săptămână, noi îl vom putea depune doar în aprilie. Aici e doar o problemă cronologică, acel plan există. Eu m-am angajat să-l depun în faţa judecătorului sindic. Practic, legea 85 ar trebui să primeze în această situaţie", a explicat Horia Ţiril. Procesul de licenţiere se încheie vineri, iar până la finalul lunii aprilie cluburile vor afla decizia comisiei lui Viorel Duru. În cazul în care forul intern le va respinge dreptul la licenţă, oficialii echipelor din Liga I au dreptul să facă apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne care, la rândul lui, e obligat să dea un verdict până cel târziu la 31 mai. În urmă cu doi ani, forul condus de Viorel Duru a retrogradat cluburile FC Timişoara, vicecampioana din acel moment, şi Gloria Bistriţa, din cauză că dosarul de licenţiere a fost respins.

Planuri pentru Adunarea Creditorilor

Vineri, în aceaşi zi cu meciul dintre „U" şi Concordia Chiajna, dar cu câteva ore va devreme, se va desfăşura la Oradea, la sediul administratorului judiciar, Adunarea Generală a Creditorilor. Printre punctele aflate pe ordinea de zi se numără alegerea sau păstrarea actualului administrator judiciar şi stabiliarea consiliului creditorilor, care urmează a fi format din trei sau cinci membri. Tot până atunci urmează să se contureze o primă imagine asupra modului în care arată tabloul credal şi, foarte important, dacă va exista sau nu un creditor principal. Cele mai mari şanse pentru a ocupa această poziţie le are Florian Walter care a creditat clubul atât ca şi persoană fizică, dar şi prin diferite companii pe care le deţine.

Mobilizare pentru bilete

Asociaţa „Şepcile roşii 1919" a făcut un apel către fanii Universităţii pentru a se mobiliza şi a achiziţiona cât mai multe bilete de solidaritate, puse în vânzare începând de ieri. Preţul unui bilet este de cinci lei, însă acesta nu permite accesul pe stadion la meciul cu Chiajna, de vineri, tribunele fiind deschise doar pentru femei şi copii. Fanii au anunţat că se vor strânge în număr mare joi, la ora 17:00, pentru a cumpăra cât mai multe bilete. La precedenta partidă jucată cu terenul suspendat, cea cu CS Severin, clubul a vândut 3500 de bilete de solidaritate.

 

Etichete
Comenteaza