"U"-iştii, la patru ace GALERIE FOTO

Fotbaliştii Universităţii Cluj şi-au prezentat noua colecţie de costume.

După prezentarea tricourilor oficiale de joc, acum a venit momentul ca jucătorii "Şepcilor roşii" să apară în faţa camarelor de luat ederi şi a aparatelor de fotografiat,  îmbrăcaţi foarte elegant, în costume de culoare neagră şi cămăşi albe. "Studenţii" au marcat evenimentul printr-o cupă de şampanie şi câteva fotografii de grup, iar la final şi-au făcut şi un selfie.

"Suntem fericiţi că am reuşit să le oferim jucătorilor aceste costume. Le mulţumim partenerilor noştri că au înţeles că e bine să te asociezi cu Universitatea Cluj. Aşa ne vom prezenta la meciurile de acasă din campionat şi apoi sperăm că vom ajunge şi în Europa", a declarat administratorul special al clubului, Vlad Munteanu.

"Ne face plăcere să aducem o imagine şi mai frumoasă clubului Universitatea şi să arătăm bine şi în afara terenului, şi pe teren", a spus antrenorul Mihai Teja.

"Mă bucur că se întâmplă acest lucru. În estul Germaniei foloseam costumele la derbiuri", a completat atacantul reîntors la Universitatea, Gabi Jula, fost la Energie Cottbus.

Etichete
Comenteaza