"U" Jolidon a debutat cu o remiză în 2013

Handbalistele de la „U" Jolidon au remizat la Craiova, în primul meci din 2013, deşi au condus partida şi au ratat victoria în ultimele secunde.
">

„Studentele" antrenate de Gheorghe Covaciu au debutat în noul an cu o remiză, scor 24-24, pe terenul celor de la SCM Craiova. Clujencele porneau ca mari favorite înaintea partidei şi au dominat începutul meciului distanţându-se la două sau trei goluri. Gazdele au revenit în meci, au egalat, iar în finalul primei reprize au preluat conducerea (13-11). În partea a doua, formaţia clujeană şi-a revenit, iar pe final ar fi putut chiar câştiga. Carmen Cartaş a marcat un gol în ultimele secunde, dar reuşita a fost anulată de brigada de arbitri pe motiv că antrenorul Gheorghe Covaciu solicitase un time-out. Din tabăra clujeană, cea mai bună marcatoare a fost Mihaela Senocico, autoare a 8 goluri. „Am spus că vom încerca să obţinem măcar un punct din acest meci şi iată că am reuşit. Mă bucur foarte mult pentru evoluţia fetelor, au demonstrat că au caracter şi au reuşit să fie concentrate în fazele cheie ale meciului. Sunt foarte mulţumit de acest rezultat", a declarat la finalul meciului Bogdan Burcea, antrenorul Craiovei.

 

Etichete
Comenteaza