“U” Jolidon ţinteşte locul 2 înainte de pauza de iarnă

“U” Jolidon ţinteşte locul 2 înainte de pauza de iarnă
Handbalistele de la “U” Jolidon vor să îşi asigure locul 2 după meciul de mâine cu Tomis Constanţa, ultimul dinaintea întreruprii Ligii Naţionale pentru participarea Naţionalei României la Campionatul European de handbal feminin.
“Avem acelaşi număr de puncte, ne desparte doar golaverajul. Anul trecut noi am terminat pe 2, Tomis pe 3. Suntem două echipe de valori apropiate, sper că totuşi, jucând acasă, să reuşim să ne impunem”, a precizat Cosmin Sălăjan, directorul sportiv al echipei “U” Jolidon.

Echipa clujeană nu se confruntă cu probleme de lot, iar reprezentanţii clubului spreră că situaţia va rămâne la fel şi după meciul de mâine, având în vedre că pentru “U” Jolidon vor urma două meciuri cu echipa germană Oldenburg, în Cupa EHF.

Meciul dintre “U” Jolidon şi Tomis Constanţa se va disputa mâine, de la ora 18, în Sala Sporturilor “Horia Demian” din Cluj-Napoca.

Comenteaza