“U” schimbă apărarea italiană cu “garda” sârbă
- Scris de Ziua de Cluj
- 15 Iul 2010, 17:14
- Sport
- Ascultă știrea

Universitatea a adus ieri nu mai puţin de patru fundaşi, dintre care trei provin din Serbia. Pe lângă Daniel Munteanu (32 de ani, ex-Unirea Urziceni), “U” a mai parafat înţelegeri cu ex-iugoslavii Dusan Brkovic, Boban Cenic (ambii fundaşi centrali) şi cu omul de bandă stângă Zoran Belosevic. în aceste condiţii, există şanse foarte mari ca Matteo Bonatti şi Josias Basso, cei doi apărători care au dus greul returului, să nu mai continue la Cluj.
Daniel Munteanu, în vârstă de 32 de ani, este o mai veche cunoştinţă a tehnicianului Cristian Dulca, cei doi colaborând la FC Vaslui, în urmă cu două sezoane. în cariera sa, Munteanu a mai trecut pe la Oţelul Galaţi, Farul Constanţa sau Khazar Lenkoran, ultima o echipă din prima divizie azeră.
Dulca l-a caracterizat pe proaspătul transferat de “U” Cluj drept un jucător cu experienţă care îi va fi de mare ajutor în sezonul ce urmează. “Am mai lucrat împreună şi la FC Vaslui, e un jucător pe care-l cunosc bine. Are experienţa necesară pentru a ne ajuta în îndeplinirea obiectivului şi este un profesionist desăvârşit”, a spus Dulca.
Tehnicianul nu a renunţat la gândul de a-i avea şi în sezonul viitor pe fundaşii Basso şi Bonatti, oameni de bază la “U” Cluj în 2010. “Normal că i-aş dori. Sunt doi oameni care au pus osul la promovare, sunt doi fundaşi foarte buni şi aş vrea să continuăm împreună aici, la «U» Cluj. Acum să vedem ce se poate rezolva. Nu depinde doar de noi, ci şi de cluburile de care aparţin”, a declarat antrenorul echipei clujene.
Basso aparţine de gruparea din Serie B italiană, Reggina Calcio, iar italienii ar fi dispuşi să se despartă de el pentru o sumă ce se apropie de 500.000 de euro. Totuşi, oficialii Universităţii încearcă o prelungire a împrumutului sau achiziţionarea a 50% din drepturile federative ale jucătorului. Bonatti, în schimb, este dorit înapoi de Empoli, echipa de care aparţine, însă are o clauză în contract conform căreia ar putea semna cu “U” pentru o anumită sumă.
Totuşi, ieri în jurul amiezii, clubul nou-promovat în Liga I a anunţat transferurile “la pachet” a trei jucători din Serbia: Zoran Belosevic, Dusan Brkovic şi Boban Cenic. Brkovic (21 de ani) a semnat un contract pe trei ani, evoluează pe postul de fundaş central, iar în sezonul trecut a jucat sub formă de împrumut la Hajduk Kula, în prima ligă din Serbia, după ce a debutat la Partizan Belgrad.
Tot fundaş central evoluează şi Boban Cenic, de 29 de ani, care în sezonul trecut a jucat la Mladi Radnik, tot în prima ligă a Serbiei. Cenic a parafat un angajament pe doi ani. Ultimul transferat este fundaşul stânga Zoran Belosevic, un fost internaţional de tineret al Serbiei, dar care în stagiunea precedentă a jucat la formaţia bosniacă FK Sarajevo. Belosevic, în vârstă de 26 de ani, a semnat un contract până în 2012 cu Universitatea Cluj.
Astfel, “U” are în lot, exceptându-i pe Basso şi Bonatti, nu mai puţin de şase fundaşi centrali, ceea ce face aproape imposibilă prelungirea împrumuturilor celor doi. Mai mult, există şanse mari ca Andrei Niţu şi Fabian Teuşan să fie împrumutaţi la alte echipe.
Vor un fundaş stânga slovac
Şefii Universităţii mai analizează şi posibilitatea de a transfera un fotbalist slovac de bandă stângă care a evoluat în sezonul trecut pentru formaţia din prima poloneză Lechia Gdañsk. Este vorba de Peter èvirik (foto), în vârstă de 31 de ani, care, în stagiunea precedentă, a bifat 16 prezenţe şi un gol pentru leşi. în cariera sa, èvirik a mai trecut pe la Banská Bystrica, MšK Žilina sau Spartak Trnava, toate din ţara natală.
425.000 de euro
reprezintă suma la care este cotat de site-ul transfermarkt.de Zoran Belosevic, unul dintre cei trei fotbalişti sârbi proaspăt transferaţi de “U” Cluj.