"U" se întoarce acasă cu un autobuz RATUC
- Scris de Ziua de Cluj
- 19 Sep 2011, 18:26
- Sport
- Ascultă știrea

Pe autobuz sunt inscripţionate de astăzi mesajele "Familia "U" se întoarce acasă" şi "Numai "U".
Universitatea Cluj va disputa primul meci de pe noul stadion Cluj Arena în compania echipei Kuban Krasnodar, în 11 octombrie.
"Este un autobuz care circulă de astăzi având inscripţionat "U" se întoarce acasă şi care promovează meciul de fotbal care va inaugura stadionul", a declarat Oana Buzatu, purtătorul de cuvânt al Primăriei clujene, instituţie cea care are în subordine regia de transport.
"Vor fi un autobuz şi două troleibuze care vor avea mesh-uri cu Universitatea Cluj, timp de două luni. Cererea a venit din partea clubului şi noi îi sprijinim cum putem.", a explicat şi Radu Neag, directorul RATUC. Acesta adaugă că cele trei mijloace de transport în comun vor circula pe toate liniile din Cluj-Napoca, "vom încerca să acoperim întreg oraşul cu ele".