UEFA a stabilit arbitrul partidei România - Olanda. Cine va conduce jocul

UEFA a stabilit arbitrul partidei România - Olanda. Cine va conduce jocul
| Foto: uefa.com

Forul continental a delegat un arbitru german pentru partida din optimile de finală de la EURO 2024.

Pentru prima oară în 24 de ani, România a trecut de grupele unui turneu final și va juca în faza eliminatorie împotriva Olandei. "Tricolorii", care au încheiat Grupa E pe primul loc, se vor duela cu "Portocala mecanică" la Munchen.

UEFA a stabilit și arbitrul acestei partide, iar forul continental a delegat un central german, Felix Zwayer, anunță golazo.ro. Pentru oficialul în vârstă de 43 de ani va fi cel de-al treilea meci la actuala ediție de EURO, după Italia - Albania și Turcia - Portugalia.

De-a lungul timpului, arbitrul german a mai condus un singur meci al României, victoria împotriva Muntenegrului din 2019, scor 1-0, în Liga Națiunilor.

În plus, Felix Zwayer a oficiat și trei meciuri ale echipelor românești în cupele europene. Este vorba despre Rapid - Heerenven 1-0 (preliminarii Europa League 2012-2013), Aalborg - FCSB 1-0 (grupe Europa League, 2014-2015), CFR Cluj - Lazio 0-0 (șaisprezecimi Conference League 2022-2023).

Partida dintre România și Olanda se va disputa marți, 2 iulie, de la 19:00.

Comenteaza