Un activist civic cunoscut a câştigat Crosul Companiilor 2015. "Pentru cauza civică SOS Parcurile Plopilor"

Un activist civic cunoscut a câştigat Crosul Companiilor 2015.
Peste 800 de persoane au luat startul duminică la Crosul Companiilor, desfăşurat în centrul Clujului. Cursa a fost câştigată de un cunoscut activist civic. La competiţie au luat parte angajaţii companiilor, dar şi unii dintre patroni.

Centrul Clujului a fost duminică dimineaţa plin de amatori ai alergării în aer liber. Peste 800 de persoane au luat startul la Crosul Companiilor, o întrecere aflată la a cincea ediţie. Participanţii s-au înscris ca reprezentanţi ai unor companii: astfel, am avut la start atleţi de la numeroase firme de IT, bănci, universităţi, ce mai?, lume foarte bună şi tânără a Clujului. De altfel, au fost organizate două probe: una individuală şi alta pe echipe.

S-au alergat 5,2 kilometri, traseul parcurs de două ori fiind Piaţa Unirii, latura sudică - Bulevardul Eroilor - strada Baba Novac - strada Iuliu Maniu - Piaţa Unirii, latura estică - strada Memorandumului - Piaţa Uniri, latura vestică - strada Napoca - strada Fortăreţei - strada Inocenţiu Micu Klein - strada Universităţii - strada M. Kogălniceanu - strada Hermann Oberth - strada I. C. Brătianu - strada Universităţii - Piaţa Unirii.

Câştigătorul probei masculine individuale a fost Adrian Dohotaru, de la UBB, un cunoscut activist civic. El şi-a îmbunătăţit serios timpul faţă de anul trecut, când de asemenea a trecut primul linia de sosire. 16:37 (16 minute şi 37 de secunde) este timpul său din 2015, cu un minut şi jumătate mai bun decât la cursa precedentă.

"Am câştigat Crosul Companiilor pentru cauza civică SOS Parcurile Plopilor. Campania SOS propune accesibilizarea celor două parcuri, Babeș și Rozelor și a spațiului verde de la Calvaria, toate unite de strada Plopilor. (...) Până acum am obținut accesul mai multor studenți și universitari pe terenurile reabilitate în Parcul Babeș, dar și a persoanelor din afara UBB. Sute de oameni ne putem bucura zilnic de infrastructură pentru mișcare pe terenuri închise înainte și goale. Așa că, sunt happy!", a scris Dohotaru pe Facebook, după cursă, alături de o fotografie în care îşi manifestă bucuria.

Devine un obicei ca la startul competiţiilor sportive de amatori să îi vedem pe oameni de afaceri ca Voicu Oprean, patronul AROBS, venit cu o echipă consistentă, şi pe Ştefan Cadar, proprietarul companiei de transport de persoane Fany. Oprean s-a clasat pe locul 251, cu 25:26, Cadar, pe locul 93, cu 22:02.

„Nu am alergat ca să câştig, ci pentru că îmi place sportul, mişcarea în aer liber. Am venit alături de fiul meu la acest cros, el e principalul meu suporter. Noi sprijinim prin tot ce putem sportul şi tinerii", a spus Cadar.

Proba feminină a fost câştigată de Torok Ibolya, de la UBB, cu 18:54. La echipe mixt s-a impus Energom, cu 21:24, la echipe fete a câştigat Eximtur, cu 24:35, iar la echipe băieţi primul loc l-a ocupat Accenture, cu 19:02.

Crosul Companiilor se prezintă ca un eveniment care aduce beneficii pe mai multe planuri: angajaților, companiilor și orașului. Angajații companiilor au ocazia să se antreneze, să alerge și să constate că alergarea este o alegere bună pentru menținerea tonusului fizic și psihic, contribuind la sănătatea organismului, iar companiile pot să își crească notorietatea și să își creeze imagine o pozitivă în comunitatea locală prin participare efectivă sau printr-un parteneriat cu un eveniment sportiv popular și îndrăgit de public, precum alergarea în oraș.

 

Comenteaza