Un antrenor trecut pe la "U" Cluj a fost numit selecționerul naționalei U20 a României

Un antrenor trecut pe la "U" Cluj a fost numit selecționerul naționalei U20 a României
| Foto: frf.ro

FRF l-a prezentat oficial pe cel care va conduce reprezentativa U20, după trecerea lui Costin Curelea la selecționata U21.

Adaugă ZCJ.ro ca sursă preferată în Google

"Adrian Iencsi este noul selecționer al reprezentativei U20 a României. Acesta va ocupa locul lăsat vacant de Costin Curelea, numit selecționer al naționalei U21 în prima jumătate a lunii iulie.

Fostul fundaș cu 30 de meciuri la reprezentativa de seniori a României a evoluat, de-a lungul carierei, printre altele, la Rapid București (1997-2004, 2009-2010), club cu care a câștigat două titluri naționale, două Cupe și două Supercupe, dar și în străinătate, la Spartak Moscova, câștigând o Supercupă a Rusiei", a transmis FRF.

"Sunt onorat și recunoscător pentru încrederea pe care Federația Română de Fotbal mi-a acordat-o prin această numire. Preluarea funcției de selecționer al echipei naționale U20 reprezintă o mare responsabilitate, dar și o provocare pe care o accept cu entuziasm și determinare.

Obiectivul meu principal este să contribui la dezvoltarea tinerilor jucători și să pregătim împreună o generație competitivă, gata să facă pasul către prima reprezentativă. Sunt convins că, prin muncă, disciplină și spirit de echipă, vom reuși să construim un grup puternic și unit", a declarat noul selecționer al reprezentativei U20.

Adrian Iencsi și-a început cariera de tehnician în 2012 și a trecut, printre altele, pe la FC Voluntari, Pandurii Târgu Jiu, Rapid, iar în stagiunea 2018-2019 a colaborat cu Bogdan Lobonț la Universitatea Cluj.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .