Un campion în lacrimi. Bute l-a învins prin KO pe Jean-Paul Mendy: ”Sunt mândru că sunt român”

Un campion în lacrimi. Bute l-a învins prin KO pe Jean-Paul Mendy: ”Sunt mândru că sunt român”
Lucian Bute a câștigat meciul cu francezul Jean-Paul Mendy, într-o gală desfășurată la București.

Pugilistul român Lucian Bute a plâns. De bucurie! El a reușit să îl învingă sâmbătă seara pe Jean-Paul Mendy și să devină campion mondial la București. În fapt, Bute și-a apărat centura IBF la categoria semimijlocie pentru a opta oară.

Bute l-a învins pe francez prin KO, în repriza a patra. Un croșeu de stânga l-a găsit dezechilibrat pe Mendy și l-a trimis la podea. 9.000 de persoane l-au aclamat pe Bute înainte, în timpul meciului și după. Printre ei, și părinții lui Lucian.

După meci, Lucian Bute a izbucnit în lacrimi. ”Sunt mândru că sunt român și că v-am putut face fericiți. Așa un sentiment plăcut ca în această seară nu am avut niciodată, în 15 ani de când sunt sportiv”, a fost mesajul său pentru public.

Lucian Bute a vrut să-i mulţumească Elenei Udrea, moment în care sala a început să o huiduie pe cea care conduce Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului. "Nu e corect, datorită doamnei sunt aici în faţa dumneavoastră", a spus Bute, dar spectatorii au continuat să huiduie.

Printre spectatori s-a aflat Gică Hagi, dar și doi actori cunoscuți: Dolph Lundgren și Cuba Gooding jr.

Meciul a fost transmis și în Statele Unite, de televiziunea Showtime.

Comenteaza