Un fost jucător din Gruia știe secretul din spatele peformanței "feroviarilor": "Acolo și când faci un egal, e supărare mare"
- Scris de Ziua de Cluj
- 29 Iun 2022, 13:01
- Sport
- Ascultă știrea
Unul dintre fotbaliștii cu peste 100 de meciuri pentru CFR Cluj a vorbit despre mentalitatea formată în cadrul clubului.
Campion al României alături de formația din Gruia, Ionuț Rada știe secretul din spatele performanțelor reușite de "feroviari" în ultimii ani. Fostul fundaș consideră că în cadrul clubului s-a format o mentalitate de învingător, care nu permite pași greșiți.
"Clar este ADN-ul pe care l-au construit. Este mentalitatea. Au fost acele participări în Champions League, chiar dacă echipa a trecut prin insolvență. Faptul că a rămas Dan Petrescu și anumiți jucători, toate acestea contează.
Acolo și când faci un egal, e supărare mare. Anul acesta au fost cel mai aproape să piardă campionatul. Ei pierdeau acest campionat, nu-l câstigau FCSB sau Universitatea Craiova", a spus Rada la Digisport.
Fostul fundaș a jucat în perioada 2010-2015 la CFR Cluj, fiind și împrumutat o scurtă perioadă la Karlshrue. Pentru "feroviari" a strâns 105 apariții, fiind campion al României în sezonul 2011-2012.