Un internațional român de la CFR Cluj, dorit de o echipă importantă

Un internațional român de la CFR Cluj, dorit de o echipă importantă
| Foto: facebook.com/cfr1907

Formația din Gruia și-ar putea pierde unul dintre cei mai importanți jucători din ultimii ani.

Adaugă ZCJ.ro ca sursă preferată în Google

Revenit pe gazon la meciul finalul anului trecut, în partida cu Universitatea Cluj, după o pauză de mai bine de trei luni, Cristi Manea ar putea fi aproape de plecarea de la CFR Cluj. În ciuda accidentării suferite în toamnă, fundașul are în continuare o cotă bună, iar un club important se interesează de serviciile sale.

Potrivit Digisport, Galatasaray a pus ochii pe internaționalul român, care s-ar putea înscrie pe lunga listă a jucătorilor autohtoni care au evoluat pentru clubul din Istanbul. Turcii sunt în căutarea unui fundaș dreapta, după ce l-au vândut pe titularul Sacha Boey la Bayern Munchen.

Transferul lui Cristi Manea ar putea reprezenta o afacere excelentă pentru Galatasaray, având în vedere că fundașul în vârstă de 26 de ani se află în ultimele 6 luni de contract, nu a semnat încă prelungirea înțelegerii cu CFR, iar prețul său este unul redus.

În actualul sezon, apărătorul a strâns 10 prezențe în Superligă și preliminariile UEFA Conference League, reușind să înscrie un gol. Totuși, de-a lungul timpului, Manea a îmbrăcat de 214 ori tricoul vișiniu și a câștigat 5 titluri și două Supercupe ale României alături de CFR Cluj. 

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .