Un jucător ajuns recent în Gruia a intrat în dizgrație. Varga vrea să îl dea afară în iarnă

Un jucător ajuns recent în Gruia a intrat în dizgrație. Varga vrea să îl dea afară în iarnă
| Foto: facebook.com/cfr1907

Aventura unui fotbalist la CFR Cluj va fi încheiată prematur, în următoarea perioadă de mercato.

Înaintea sezonului și pe început de stagiune, formația din Gruia a pierdut mai mulți oameni importanți, printre care Philip Otele, Karlo Muhar, Daniel Bîrligea și Răzvan Sava. Cel din urmă era titularul naționalei de tineret și a fost înlocuit cu un alt portar de perspectivă, Mihai Popa.

Totuși, evoluțiile jucătorului sosit sub formă de împrumut de la Torino au fost mult sub așteptări, iar după ce goalkeeper-ul a suferit o accidentare, locul său în poartă a fost luat de Otto Hindrich, fotbalist crescut de CFR Cluj.

Văzând prestațiile celui din urmă, Nelu Varga, patronul clubului din Gruia, a decis să renunțe prematur la Popa, al cărui împrumut expiră în iunie 2025. Finanțatorul echipei clujene va face tot posibilul ca portarul să se întoarcă în Italia în pauza de iarnă, anunță Prosport.

În actualul sezon, Mihai Popa (24 de ani) a jucat 10 meciuri, a încasat 12 goluri, iar în 5 partide a menținut poarta intactă. În schimb, Otto Hindrich (22 de ani) a strâns 6 partide, a încasat 4 goluri și nu a fost învins în 3 jocuri.

Comenteaza