Un nou atac la adresa lui Pancu. După Varga a venit rândul lui Mureșan: "A dovedit că este de drum scurt și te vinde la prima cotitură"

Un nou atac la adresa lui Pancu. După Varga a venit rândul lui Mureșan: "A dovedit că este de drum scurt și te vinde la prima cotitură"
| Foto: facebook.com/cfr1907

După ce declarațiile patronului la adresa tehnicianului, președintele din Gruia nu s-a lăsat mai prejos în privința lui Daniel Pancu.

Adaugă ZCJ.ro ca sursă preferată în Google

Antrenorul ajuns la CFR Cluj în luna noiembrie a luat echipa de la retrogradare și a dus-o pe podiumul Superligii și în cupele europene, iar după finalul sezonului și-a anunțat plecarea. Decizia nu a fost pe placul conducerii echipei clujene, care a început atacurile la adresa sa.

După declarațiile patronului Nelu Varga, Iuliu Mureșan a ținut și el să îl critice în public pe Daniel Pancu, pe care l-a catalogat drept "bipolar" și a ridicat semne de întrebare în privința caracterului său.

"Spre deosebire de Deac, alături de care poți merge la drum oricând, Pancu a dovedit că este de drum scurt și te vinde la prima cotitură. Eu l-am susținut pe Daniel Pancu și nu-mi pare rău. L-am susținut pentru binele clubului. Ca antrenor și-a făcut treaba bine, dar susținut de noi, de tot clubul. Dacă nu-l susțineam, nu-i ieșea.

L-am sprijit foarte mult și chiar el spunea la început că plutește performanța, sunt atâtea trofee în vitrină. Când a găsit o oportunitate mai bună pentru el, probabil Rapid, chiar nu știu, a zis că pleacă la dragostea vieții lui. A început să găsească motive, să creeze sentimentul că nu are condiții.

Asta nici de glumă nu e bună, nu e un motiv. Cu acele terenuri noi am făcut performanță în ultimii 20 de ani. Stadionul este făcut din banii clubului, la un moment dat era singurul din Europa, chiar ne-a felicitat UEFA. S-au făcut eforturi foarte mari să aducem CFR-ul unde este astăzi.

I-am dat un Bugatti, Ferrari pe mână lui Pancu, deși am avut unele dubii, pentru că el nu avea rezultate importante ca antrenor. A fost la Rapid în Liga 3, la Iași, la naționala de tineret. Nu avusese presiunea unui club mare precum CFR. Foarte urât ceea ce a făcut, a încercat să justifice dorința sa exclusivă de a pleca dând vina pe club.

Se ridică mari semne de întrebare în privința caracterului său. Nu muști mâna care te-a ajutat, niciodată. E clar că are un comportament bipolar, care vine din trecutul lui. Înainte venea la mine la cafenea în aproape fiecare dimineață și eu l-am susținut în 99% din cazuri, chiar dacă asta a costat clubul.

A dat în club nemeritat. Eu, dacă aș fi conducătorul altei echipe, m-aș gândi de 10 ori înainte dacă să-l aduc pe Pancu. Ca antrenor și-a făcut treaba, dar ca și comportament m-a dezamăgit. A spus că CFR ar putea rămâne o variantă de rezervă pentru el, dar să nu fie sigur că îl mai primim înapoi", a declarat Mureșan, potrivit Digisport.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .